VIDEO Cel puțin 13 persoane rănite la Barcelona, după ce o mașină a intrat direct în mulțime. Incidentul a avut loc înaintea derbiului dintre Espanol şi FC Barcelona
Au fost clipe de panică în Barcelona, după ce o mașină a intrat în plin în oamenii care s-au adunat în fața stadionului pentru derbiul dintre cele două echipe.
Incidentul s-a produs chiar în ziua derbiului dintre Espanol şi FC Barcelona. Cel puțin 13 persoane au fost rănite. Victimele sunt fanii echipei Espanol, care așteptau ca autocarul echipei lor să ajungă la stadion, a precizat cotidianul sportiv Mundo Deportivo.
Poliția spune că a fost vorba despre un simplu accident. În minutul 8 a fost întrerupt meciul pentru puțin timp, pentru ca spectatorii să fie informați în privința „accidentului care a avut loc în afara stadionului”. Potrivit unui jurnalist AFP, s-a comunicat că situația este sub control și că nu există persoane „rănite grav”.
Mai mulți fani au considerat că meciul nu mai trebuia să se joace, așa că au plecat de pe stadion în semn de protest.