VIDEO Criza apei continuă. Mii de oameni stau la cozi, oficialii promit soluții

Prahova se confruntă cu o criză gravă a apei potabile, care a intrat în a șasea zi, afectând atât populația, cât și unitățile medicale din zonă. Situația este revoltătoare: spitalele funcționează fără apă, pacienții sunt nevoiți să se spele cu apă adusă în bidoane, iar medicii luptă să prevină infecțiile în condiții extrem de dificile.

La spitalul din Câmpina, apa nu mai curge la robinet de sâmbătă, iar pacienții internați sunt nevoiți să se descurce cu resurse limitate. Asistentele transportă bidoane cu apă pe secțiile aproape goale, deoarece majoritatea bolnavilor au fost redirecționați către alte unități medicale. Directorul medical a arătat sălile de operație, care au fost închise și sigilate până la revenirea apei potabile, iar bucătăria spitalului folosește zilnic aproximativ 500 de sticle cu apă pentru prepararea hranei.

Maria, o pensionară internată în spital, povestește cu tristețe: „E rău, dar ce să facem? Ne aduce fata de acasă”. Personalul medical încearcă să se adapteze situației, folosind apa primită de la primărie și cisternele instalate, însă condițiile rămân departe de cele normale.

În orașele și satele din Prahova, oamenii stau la cozi în frig, cu bidoanele în mâini, așteptând să primească apă potabilă din containerele instalate de primărie.

No ad for you
Mulți se învoiesc de la muncă pentru a putea aduce acasă cei 10 litri de apă pe care îi primesc zilnic. Situația este cu atât mai dificilă pentru persoanele în vârstă sau cele care locuiesc la bloc, care depind de ajutorul vecinilor pentru a-și asigura necesarul de apă.

Un localnic povestește: „Am 80 de ani și uitați că vin. Cine să-mi aducă?”.

După un val de reacții negative din partea populației, autoritățile au anunțat că problema ar putea fi rezolvată în următoarele 24-48 de ore. Reprezentanții au explicat că se va face o probă pentru a verifica dacă instalațiile pot susține reluarea fluxului de apă, iar distribuția către populație este estimată să reînceapă duminică seară sau luni.

Până în prezent au fost distribuiți peste 420.000 de litri de apă, dintre care puțin peste 100.000

de litri sunt apă potabilă, restul fiind apă menajeră.

Ministrul Sănătății a instituit o celulă de criză pentru a coordona preluarea pacienților din cele cinci spitale afectate. Unitățile medicale rămân deschise pentru urgențe, iar ambulatoriul de specialitate și serviciul de spitalizare de zi de oncologie funcționează în continuare.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri