Cei mici pot fi remarcați încă de la vârste fragede dacă au voce și ureche muzicală. Iată ce putem face atunci când avem un copil cu vocația scenei!
,,Copiii care au voce și ureche muzicală pot fi observați încă de la vârste fragede. Rețin ușor linia melodică a unei piese și fredonează acasă, spre bucuria familiei. De aici, e treaba părintelui să încurajeze mica vedetă să-și urmeze calea. Ce facem când avem un copil cu vocația scenei, vedem acum!'', a transmis Simona Pătruleasa.
Cum descoperim copiii talentați la muzică
Ioachim e doar unul dintre copiii talentați de la această școală de muzică.
,,Am inceput să fac pian de doi ani și îmi place că și o să sune bine'', a spus Ioachim.
Înclinația lui spre muzică s-a văzut încă din primii ani. Familia are pian acasă, iar băiatul era fascinat de acordurile sale.
,,Și imi place foarte mult acasă, mai ales când sunt puțin supărat mă duc la pian să cânt pentru că este cel mai liniștitor pentru mine'', a spus Ioachim.
E ceva firesc ca la primele ore de muzică, cei mici să fie prea timizi ca să-și arate talentul. Aici intervine Raluca. Își dă seama în câteva minute dacă există o sclipire.
,,Observăm dacă sunt pasionați de muzică, folosesc la locul de joacă.
Începeți prin expunerea la diverse genuri muzicale și pentru a i stimula curiozitatea'', a spus Raluca Cioca.
Așa a început și Alexandra, care la 9 ani și-a format vocea și atitudinea unei adevărate artiste.
Micuța trăiește fiecare notă muzicală și respectă cu strictețe exercițiile de respirație.
,,Cântam acasă și mama mi-a văzut talentul ăsta și m-a adus la canto'', a spus Alexandra.
În academia Ralucăi, abonamentele lunare la canto pornesc de la 500 de lei și pot ajunge până la 1000 de lei.
„Am 23 ani și sunt reporter la Știrile Kanal D de aproape 2 ani. Lucrez în presă de 3 ani. Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Jurnalism și studentă în momentul de față la programul de masterat Comunicare și Resurse Umane în cadrul Facultății de Jurnalism, Universitatea București. Mi-am dorit încă de la vârsta de 10 ani să devin reporter de televiziune, mi-a plăcut dintotdeauna să fiu la curent cu tot ce se întâmpla în jur și sunt bucuroasă că mi-am îndeplinit visul. Acum, îi ajut pe cei care ne urmăresc în fiecare dimineața să afle cele mai importante știri și să fie la curent cu tot ce este nou”.