Valeria Arnăutu este extrem de atașată de cei doi cățeluși ai săi, Minnie și Pappy. Cântăreța le consideră pe cele două necuvântătoare drept parte din familie.
„Nimic nu se compară cu iubirea necondiționată pe care o primim din partea necuvântătoarelor. Iar cântăreața Valeria Arnăutu știe foarte bine acest lucru, mai ales că se bucură de dragostea a două patrupede speciale: Minnie și Pappy, doi căței care îi luminează zilele. Luna aceasta, serniorul familiei, Pappy, a împlinit 11 ani, iar artista i-a organizat o petrecere aniversară în toată regula. Cum a decurs săbătoarea aflăm chiar de la „organizatoare”, însoțită, evident, de sărbătorit”, a transmis Cristina Dorobanțu.
Programul artistei din perioada următoare
Cristina Dorobanțu: Ce evenimente viitoare aveți?
Valeria Arnăutu, cântăreață: Plec chiar în această seară la un mare festival de folclor din Banat. Acolo, în locurile mele natale. Este vorba despre festivalul in memoriam Achim Nica, cel care a fost poate cel mai mare doinitor al Banatului, un interpret de referință.
Cățelușii sunt parte din familia Valeriei Arnăutu
Cristina Dorobanțu: Ce cadouri a primit Pappy?
Valeria Arnăutu, cântăreață: Of! Pappy primește în fiecare zi cadouri, nu doar de ziua lui. A primit tort pentru invitați, pe care l-a adus prietena mea, venită special de la Reșița.
Citește și: VIDEO- Răsfățul absolut pentru necuvântătoare. Micii blănoși au parte de ședințe la SPA
Cristina Dorobanțu: Ce vă motivează să vă aniversați cățelușii?
Valeria Arnăutu, cântăreață: Ei fac parte din viața noastră, ei sunt din familie.