Producătorii trag un semnal de alarmă: suprafețele cultivate cu usturoi au scăzut cu aproximativ 70% în acest an, după eliminarea subvenției de 3000 de euro pe hectar în 2025.
Usturoiul românesc, apreciat pentru gustul său puternic și calitatea superioară, dispare treptat din piețele agroalimentare, iar prețurile au ajuns la cote ridicate, afectând atât consumatorii, cât și producătorii. După un an fără sprijin financiar din partea statului, mulți fermieri au redus semnificativ suprafețele cultivate sau au renunțat complet la această cultură, considerând investiția nerentabilă fără ajutor de minimis.
Cum se prezintă situația în Buzău
La Buzău, kilogramul de usturoi de la Râmnicelu se vinde deja cu 20 de lei, iar stocurile sunt pe final. Comercianții spun că vânzările sunt tot mai mici, iar prețul nu a scăzut în ultima perioadă, oscilând între 15 și 20 de lei în funcție de calitatea produsului. Deși usturoiul românesc este mai ieftin decât cel din supermarket, consumatorii îl preferă pentru gustul autentic și calitatea superioară.
Producătorii trag un semnal de alarmă: suprafețele cultivate cu usturoi au scăzut cu aproximativ 70% în acest an, după eliminarea subvenției de 3000 de euro pe hectar în 2025. Un fermier din zonă a declarat că în prezent cultivă doar 7 hectare, față de suprafețele mult mai mari din anii precedenți. Costurile ridicate de înființare a culturii, combinate cu lipsa sprijinului financiar, au făcut ca mulți agricultori să renunțe la această cultură.
„Anul acesta, suprafață a scăzut cu aproximativ trei sferturi față de ceea ce cultivam până acum, mai exact suprafața pe care o am eu este de 7 hectare. Unul dintre factori, cel mai important, este reținerea acordării acestui ajutor de minimis”, a declarat Vali Jecu, fermier.
Fermierul continuă, spunând următorul: „Costurile de înființare a culturii sunt foarte mari și atunci se va regăsi în preț.
Vizibil, mergând pe câmp, am observat o scădere cu 70% a suprafețelor cultivate în acest an”.Citește și: VIDEO „Ne limităm și cumpărăm ce putem”. Legume românești la prețuri foarte mari
Ce se întâmplă cu programul de sprijin
Autoritățile au anunțat că programul de sprijin pentru cultivatorii de usturoi va fi reluat în acest an, însă schema de ajutor va include mai multe criterii de eligibilitate.
Situația actuală ridică semne de întrebare privind viitorul usturoiului românesc, iar consumatorii și producătorii așteaptă cu nerăbdare măsuri concrete care să susțină această cultură tradițională și să prevină dispariția ei din piețele locale.
„Sunt ziarist din 1998, meserie pe care o îmbrățișez cu toată dăruirea și fără pic de regret, chiar dacă sunt absolvent de psiho-sociologie. Am lucrat fără întrerupere în redacțiile unor publicații locale și naționale, am fost coordonator Adevărul de Seară Buzău între 2009 și 2011, corespondent al unor televiziuni de știri și publicații naționale, iar din 2013 sunt corespondent Kanal D”.