VIDEO Furtuna Claudia devastează Europa. A adus haos în Italia și Regatul Unit

Furtuna Claudia, care a provocat moartea a trei persoane în Portugalia și pagube semnificative în Spania, a ajuns acum în Regatul Unit și Italia, aducând cu sine condiții meteorologice extreme și situații de urgență în mai multe regiuni.

Nordul Italiei a fost grav afectat de ploi torențiale, cu acumulări de până la 250 de litri pe metru pătrat, ceea ce a dus la revărsarea râurilor și inundații extinse. Mai multe localități au fost inundate, iar drumurile s-au transformat în torenți periculoși. Alunecările de teren au cauzat pagube majore infrastructurii și proprietăților.

Autoritățile au intervenit cu bărci pentru a evacua localnicii din zonele inundate, însă cel puțin doi oameni sunt dați dispăruți în această regiune afectată.

Meteorologii avertizează că, deși furtuna și-a pierdut din intensitate, un ciclon de aer rece va lovi zona în perioada următoare, aducând temperaturi scăzute și chiar ninsori.

În Regatul Unit, în special la granița dintre Țara Galilor și Anglia, furtuna a adus rafale de vânt de peste 80 km/h și precipitații abundente, ceea ce a determinat autoritățile să declare cod roșu de inundații în mai multe regiuni. Imaginile dramatice surprind localnici salvați din casele inundate, în timp ce comunitățile luptă să-și protejeze bunurile și viețile.

Oamenii au muncit neîntrerupt pentru a salva cât mai mult din agoniseala de o viață. Fermierii au încercat să-și protejeze culturile și animalele, reușind să adăpostească majoritatea vitelor. Un fermier a declarat: „Da, avem câteva oi și vaci, dar, din fericire, am adus majoritatea vacilor în adăpost. Sunt uscate și în siguranță, deși câteva oi nu am reușit să le aducem la timp, dar le-am găsit pe toate, așa că suntem mulțumiți că sunt în siguranță.”


Îți Recomandăm Și...
Parteneri