VIDEO- Igiena personală a devenit un lux pentru români

VIDEO- Igiena personală a devenit un lux pentru români

În vremuri grele până și igiena personală a devenit un lux pentru români. Prețurile galopante la pastă de dinți, șampon sau deodorant i-au făcut pe oameni să taie de pe listă aceste produse. Așa că mulți sunt nevoiți să improvizeze.

"Cine nu are bani cu ce se spală? Cu ce se îngrijește? Un săpun e 25 de lei. Se mai spală cineva? Cine are se spală, cine nu.."

Săpunul, pasta de dinți sau gelul de duș au devenit un lux pentru mulți români. Prețurile piperate i-au făcut astfel pe oameni să taie de pe listă produsele de igienă personală.

Cât s-au scumpit produsele de igienă

Și nu suntem singurii care pun îngrijirea personală pe locul doi. O treime dintre francezi renunță la produsele de igienă din cauza nesiguranței financiare. Fac duș fără săpun, nu mai folosesc deodorant sau se spală pe dinți fără pastă.

Acum în magazinele de la noi un tub de pastă de dinți ajunge și la 25 de lei, gelul de duș costă aproximativ 30 de lei, săpunul are prețuri între 4 și 6 lei, iar deodorantul ajunge la 23 de lei.

Cât despre șampon, acestă costă și 30 de lei.

Citește și: Un bărbat cu tulburări psihice din Prahova a fost exploatat prin muncă. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru trafic de persoane

Astfel că, în timp ce unii au renunțat la unele dintre aceste produse din cauza prețurilor piperate, alții drămuiesc cum pot fiecare gram.

"Șamponul, săpunul, toate s-au scumpit.

Câte una din fiecare, Nu pot să iau cantitate mai mare că nu am bani.  Înainte luam câte 4 bucăți și puneam acolo rezervă și aveam. Acum nu ne mai permitem."

Citește și: Românii sunt tot mai speriați de cutremure. Vecinii stau la pândă când vine vorba de renovarea locuințelor

Deși datele de la Institutul Național de Statistică arată că produsele de igienă s-au scumpit cu doar 12% în ultimul an, în buzunarele românilor scumpirile se resimt mult mai mult.

Oamenii au început să folosească produse realizate în casă

Mădălina Bichir, Reporter Kanal D: "Am cumpărat mai multe produse de bază pentru igiena personală, printre care săpun, șampon, gel de duș, pastă de dinți și deodorant. Pe toate trebuie să plătim aproximativ 115 lei."

Iar părinții se tem că în curând nici pamperși nu și-ar mai putea permite.

Asta după ce un bax costă chiar și peste 100 de lei.

Citește și: Atac armat la un liceu din SUA: un elev minor a fost găsit mort după ce a rănit două persoane

"E 150 de lei și înainte 120. Sincer, luăm mai multe baxuri când prindem o ofertă."

Alexandru Pleșea, sociolog: "Oamenii au realizat cât de mult au cheltuit pe igienă în ultimii trei ani de zile și au contabilizat că au fost chletuite sume foarte mari."

O variantă tot mai des întâlnită este cea a produselor realizate în casă, la care apelează cei care fie vor să facă economii în bugetul familiei, fie preferă să aleagă singuri ingrediente cât mai naturale. Este și cazul Cătălinei Grosu.

Citește și: Românii sunt tot mai speriați de cutremure. Vecinii stau la pândă când vine vorba de renovarea locuințelor

"Pastă de dinți naturală, făcută acasă din citrice. Avem nevoie de uleiuri de citrice, greph, lămâie și portocală. Argilă, puțină apă și un recipient. În recipient adăugăm două linguri de pulbere de argilă și câte două picături din fiecare ulei de citrice."

Ingredientele se mixează cu apă, iar la final obținem textura unei paste de dinți. Tot în casă puteți face săpun sau chiar apă de gură cu numai câteva ingrediente.


Reporter

Trecut-au trei ani. Trei ani de când am învățat tainele meseriei de reporter. Trei de ani de când am inteles ca pot fi o voce pentru cei care uneori nu se pot face auziți. Mi-am permis luxul sa și greșesc, caci doar asta îmi da ocazia sa fiu cea mai buna varianta a mea in postura de jurnalist de televiziune.

Acum nu-mi mai e teama sa ocolesc subiecte, doar pentru că ar putea să iasă prost sau doar pentru că trebuie să muncesc ceva mai mult. Am inteles ca fără dragoste de meserie nu ai cum sa reusesti și mi-am dat voie sa iubesc sa fiu reporter intr-atât de mult încât seara, când ajung acasă după o zi plină, sa ma uit la materialele mele și sa-mi dau seama ca toată osteneala a meritat.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri