Imagini spectaculoase vin din Mediaș, acolo unde un limitator de viteză a devenit trambulină pentru șoferii care vin în viteză
Ca la motocross, dar cu mașina! Sute de șoferi își încearcă norocul pe un drum din România. Aceștia folosesc un limitator de viteză menit să-i domolească din goană pe post de... trambulină.
Imaginile spectaculoase au fost surprinse de un martor și postate ulterior pe rețelele de socializare.
Pe filmare se vede cum mai multe mașini care vin în viteză se ridică pur și simplu de la sol în momentul în care intră în contact cu limitatorul de viteză.
Limitatorul de viteză folosit pe post de... trambulină
Deși „bumperul” ar trebui să îi facă pe conducătorii auto să reducă viteza, în cazul de față situația stă cu totul diferit.
Exemplu este și șoferul mașinii care se deprinde cu toate cele patru roți de pe pământ aproape că și-a luat zborul, surprins pe filmare.
Citeste si: Sens giratoriu din Tulcea blocat de zeci de pepeni
În aer ajung și alții care tranzitează acest drum în lucru, fără să țină cont de indicatoare.
Sfidează legea pe banii lor pentru că cel mai probabil autoturismele vor avea nevoie de reparații după această goană nebună. Imaginile au fost postate pe internet și au devenit virale.
VIDEO- Imagini spectaculoase cu șoferii care trec în viteză peste limitatorul de viteză: