VIDEO - Plăcuțe funerare atașate de copaci, furate în Oradea. „Pe mine, ca părinte, mă doare sufletul”
Un jaf mai puțin obișnuit a șocat Oradea. Hoții au furat plăcuțele atașate de niște copaci, pe care erau inscripționate datele persoanelor decedate.
„În România, se fură chiar și de la morți. Dovada vine de la Oradea, unde zeci de copaci plantați în memoria unor persoane decedate, au rămas fără plăcuțele pe care erau înscrise datele morților.
În zonă nu există camere de supraveghere așa că pentru autorități este aproape imposibil să-i găsească pe autori”, a transmis Christian Sabbagh.
Au furat plăcuțele funerare atașate de copaci
„Mai mult decât revoltător, pentru că nu pot să-mi imaginez ce motiv ar fi putut să aibă cineva să vandalizeze pomii și să fure plăcuțele îngerașilor noștri”, a spus o persoană.
100 de mesteceni au fost plantați în parcul din Oradea, în memoria celor trecuți în neființă. Pe fiecare copac a fost atașată și o plăcuță din metal cu numele decedaților.
„Fiecare plăcuță conține și un QR code, care, odată scanat, îți oferă povestea persoanei decedate.
Și Delia Scorțe a plantat un arbore în memoria fetiței ei care a murit la numai 5 ani. Femeia a rămas șocată când a văzut că tăblița din metal a dispărut.
„Pe mine, ca părinte, mă doare sufletul pentru că acel copac, acel loc, este unul sacru pentru mine”, a mărturisit femeia.
Localnicii cred că hoții au vandalizat pomii pentru că în zonă nu sunt camere de supraveghere.
Cel mai probabil, hoții au furat tăblițele din aluminiu ca să le ducă la fier vechi.
„- Din ce sunt?
- Din aluminiu.
- S-ar putea obține bani pe așa ceva?
- E 6 lei kilogramul de aluminiu”, a spus o persoană.
Numai că cele 80 de tăblițe din aluminiu abia ar cântări 1,5 kilograme. Până acum, plăcuțele nu au ajuns la depozitele de profil din oraș. Doar așa, autoritățile ar putea contura un cerc de suspecți.