Protecția Consumatorului cere restaurantelor să afișeze gramajul dar și ingredientele folosite în meniuri
Inspectorii de la Protecția Consumatorului au răsfoit meniurile restaurantelor și au obiecții. Vor ca de acum înainte să fie trecute ingredientele și gramajul la fiecare preparat.
Nu știm dacă ciorba de burtă are burtă de vacă sau de crocodil, spun mai marii instituției. În vreme ce patronii ripostează. Spun că bucătarii vor fi obligați să-și dezvăluie rețetele și sunt revoltați!
„Tiramisu, 180 de grame. Nimic. Nu scrie ce conține tiramisu.”
Meniurile ar putea fi ca o carte de bucate
Meniurile restaurantelor din aplicațiile de livrare au cele mai multe probleme, spun reprezentanții ANPC.
Horia Constantinescu, președintele ANPC: „În online pare că ceea e mâncăm e la alegerea comerciantului, nu la alegerea noastră!”
Clienții au în general parte de surprize neplăcute atunci când comandă mâncarea online
Într-adevăr, nu puțini sunt cei care spun că au avut parte de surprize neplăcute atunci când au comandat mâncare online.
„Mereu când îmi comand un meniu, porția nu este, sau meniul mare are o porție mică.”
„Arată ok dar sunt mai puține produse.
Citeste si: VIDEO- Restaurantele vor fi obligate să afișeze cantitățile ingredientelor
Horia Constantinescu, președintele ANPC: „Celebra ciorbă de burtă nu știm dacă are burtă de zebră, crocodil sau văcuță, nu știm câtă are, nu știm dacă apar alte ingrediente pe care consumatorul ar trebui să le știe!”
Tocmai din acest motiv, cei de la ANPC vor să facă lumină în meniuri.
Fie că servesc în restaurante, la terase ori online cu livrare la domiciliu, comercianții vor fi obligați să afișeze la vedere gramajul și ingredientele fiecărui preparat.„Dacă cumperi ceva ar trebui să știi și pe ce dai banii, nu?”
Citeste si: Guvernul obligă magazinele să afișeze prețul inițial pentru produsele la reducere
Reprezentanții HORECA nu văd cu ochi buni această schimbare
Ei spun că deja în meniu sunt trecute ingredientele principale și gramajul total, calculat înainte de gătire. Dacă ar fi trecute cantitățile pentru fiecare ingredient în parte, meniul s-ar transforma într-o carte de bucate. Iar rețetele bucătarilor ar fi la îndema tuturor.
Dragoș Panait, consultant Horeca: „Un gramaj per ingredient ne va împinge spre o poveste lungă. Este normal ca fiecare preparat să aibă o descriere a ingredientelor.
Citeste si: Sporuri de 85% la salariile românilor. Cine beneficiază de aceste bonusuri
Materialul complet îl puteți urmări în cadrul jurnalului Știrile Kanal D de la ora 19:00.