Cei care au vrut să scape de grija ținutelor de gală din noaptea de Revelion au optat pentru un party în costume de baie. S-a întâmplat la Băile Felix, unde sute de turiști au sărbătorit intrarea în noul an în Aqua Park-ul din stațiune. Îmbrăcați sumar, oamenii au petrecut în bazinele cu apă termală până dimineața. La polul opus au fost cei care au petrecut noaptea dintre ani pe pârtie, cu schiurile în picioare.
Cel mai mare Aqua Park din Băile Felix a fost plin ochi în noaptea dintre ani. Sute de turiști din întreaga țară au sărbătorit într-un mod unic Revelionul, îmbrăcați în costume de baie și halate.
La piscină și la schi, de Revelion
Cel mai mare Aqua Park din Băile Felix a fost plin ochi în noaptea dintre ani. Sute de turiști din întreaga țară au sărbătorit într-un mod unic Revelionul, îmbrăcați în costume de baie și halate.
„- Am ales o locație mai inedită, arată chiar mișto, o alegere potrivită, zic eu.
- Ai scăpat de costum de aranjat.
- Da, mă simt mai lejer așa, sunt mai în largul meu”, a spus un turist.
Citește și: VIDEO- Petrecerea dintre ani, sărbătorită în stradă de zeci de mii de români
La miezul nopții, oaspeții au avut parte de o surpriză: un tun cu spumă care a animat întreaga atmosferă!
Plini cu spumă din cap până-n picioare, invitații au încins hore, însă s-au distrat și hit-uri vechi.
Pentru sejurul de distracție, oaspeții au scos din buzunare câteva mii de lei.
„Am organizat Revelion pentru toate vârstele, avem cel al copiilor cu animatori, avem Revelionul clasic la restaurant, dar ce este inedit este Revelionul la zona de spa, la piscine, petreceri cu spumă, au un bufet cald, un bufet rece, open bar, un DJ care va întreține atmosfera”, a explicat Dumitru Fechete, administratorul complexului.
La polul opus au fost cei care au petrecut Revelionul pe pârtie la Păltiniș.
„E prima dată când petrec Anul Nou pe pârtie! Nu am știut că se poate așa ceva până anul ăsta! Cred că o să mai vin, parcă începe să-mi placă”, este părerea unui turist.
Pe lângă artificiile de la miezul nopții, schiorii au făcut acrobații și au trecut prin foc.
Atmosfera a fost întreținută de DJ cunoscuți, iar petrecerea a continuat până dimineață.