Iată cât va mai ține vremea ploioasă, potrivit meteorologilor!
Cât va mai ține vremea ploioasă și ce surprize ne pregătește vremea weekendul acesta, aflăm în direct de la meteorologi.
Ultima zi cu ploaie, de mâine se încălzește
Ei bine, vremea n-a fost foarte prietenoasă cu noi în ultimele zile. Am avut ploi, chiar vremea rece prin partea de sud. Astăzi, în continuare mai avem parte de nori, ceva ploi prin partea de sud, de vest, București, Craiova, Timișoara. În principiu, în celelalte regiuni avem parte și de soare, însă veștile sunt bune de mâine, pentru că soarele apare în cea mai mare parte a țării.
Vor mai fi înnorări câteva în dimineață, dar treptat după amiază și seara avem parte de soare și temperaturi în creștere, așa că în noaptea de Înviere ne aduce cer mai mult senin. În mare parte din țară scăpăm de ploi, temperaturi destul de plăcute undeva spre 12-14 grade, iar prima zi de Paști ne rezervă vreme frumoasă în toată țara.