Femeia este doar persoana născută biologic femeie, a decis curtea supremă britanică. Magistrații au pus capăt, astfel, unui litigiu care durează de 7 ani între guvernul scoțian, susținător al drepturilor transsexualilor și o asociație feministă. Hotărârea, primită cu aplauze de femeile care așteptau verdictul, va produce efecte importante asupra femeilor transsexuale din regat.
Directoarea unei asociații feministe a dat în judecată guvernul scoțian în 2018 pentru a recunoaște faptul că femeile transexuale nu sunt, de fapt, femei.
Transsexualii sunt dezamăgiți de decizia curții.
Asociația feministă care s-a luptat 7 ani cu guvernul scoțian pentru a obține acest verdict a avut parte și de susținerea celebrei scriitoare JK Rowling. Înainte de verdict, asociațiile LGBT își exprimau temerile că femeile transexuale nu vor mai avea acces, de exemplu, în centrele de găzduire a femeilor.