VIDEO | Wild Cooking: Pastramă cu mămăligă

În cel mai nou episod al emisiunii Wild Cooking, marca TheXclusive, puteți afla cum să preparați cea mai bună pastramă cu mămăligă, o rețetă tradițională, așa cum le place românilor.

Pastrama cu mămăligă este un preparat delicios care se prepară foarte ușor. O mâncare nelipsită de pe mesele românilor, căreia nu îi poți rezista. 

În emisiunea Wild Cooking care poate fi găsită pe  canalul de TheXclusive al Kanal D, puteți vedea   toate secretele pentru o rețetă reușită și delicioasă de pastramă cu mămăligă.

Iată cum prepară bucătarul emisiunii o pastramă cu mămăligă cu adevărat magică, care sunt ingredientele de care ai nevoie și cum se prepară!

Pastramă cu mămăligă- Ingrediente

  • Pastramă 
  • Ceapă
  • Usturoi
  • Faina de porumb
  • Cimbru
  • Busuioc
  • Unt
  • Brânză de burduf
  • Smântână
  • Sare, piper
  • apă
  • vin roșu
  • unt

Citește și: VIDEO| Wild Cooking: cum prepari cel mai delicios Cordon Bleu?

Pastramă cu mămăligă- mod de preparare

Primul pas este îndepărtarea grăsimii de pe bucățile de pastramă, iar apoi le tăiem în bucăți mai mici. Și bucățile de pastramă le tăiem în fâșii potrivite. Ne ocupăm de pregătirea focului. 

În ceaun punem apă și o lingură de sare. Aici vom face mămăliga. În tigaie punem fâșiile de grăsime luate de pe bucățile de pastramă și adăugăm sare și piper după gust.

Cu ajutorul unei linguri de lemn se amestecă din când în când.

Tocăm ceapa fâșii, iar usturoiul îl curățăm și îl lăsăm întreg (aproximativ 6-7 căței de usturoi). Punem ceapa în tigaie, iar când s-a călit punem și bucățile de pastramă. Se condimentează cu sare și piper după gust. Când pastrama începe să fie gătită punem busuioc și jumătate de cană de vin roșu.

Va fi un flambe care se va stinge singur. Tigaia se ia de pe foc se amestecă puțin și se pune înapoi pe flacără. 

Citește și: VIDEO| Wild Cooking: Supă de legume cu carne afumată

Pentru mămăligă, în apa din ceaun adăugăm ușor 400 de grame de mălai și amestecăm cu ajutorul unei linguri de lemn. 

La pastrama din tigaie punem puțin unt, aproximativ un cubuleț, și amestecăm pentru a pătrunde în preparat.

Punem și cățeii de usturoi întregi și puțin cimbru.

Pe o suprafață plană desfacem brânza de burduf peste care adăugăm mămăliga din ceaun. Se poate pune și smântâna, în funcție de gusturile fiecăruia.

Când și pastrama este gata, luăm de pe foc, lăsăm puțin la răcit și putem servi.

Citește și: VIDEO- Wild cooking: rețetă savuroasă de gulaș de vită în stil unguresc


Editor web

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, specializarea Jurnalism și a urmat cursurile unui masterat în Resurse Umane.

A fost atrasă din timpul liceului de domeniul jurnalistic, motiv pentru care încă de pe băncile facultății a trecut prin redacțiile unor publicații și posturi de televiziune.

Și-a început cariera în presă în anul 2021 ca redactor pentru site-ul stirilekanald.ro, unde se află și astăzi și unde pune în practică pasiunea pentru jurnalism.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri