Volodimir Zelenski ar putea fi nominalizat la premiul Nobel pentru Pace

ucraina

Volodimir Zelenski

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, ar putea fi nominalizat la premiul Nobel pentru Pace.

Iniţiativa aparţine unui grup de politicieni europeni, care au cerut Comitetului Nobel să prelungească procedura de nominalizare până la 31 martie. Oficial, termenul limită a expirat la 31 ianuarie.

Volodimir Zelenski ar putea fi nominalizat la premiul Nobel pentru Pace

"Suntem martori ai curajului poporului Ucrainei care a rezistat acestui război purtat împotriva sa către Federația Rusă. Credem că acum este momentul să arătăm poporului ucrainean că lumea este de partea lor", se arată în scrisoarea semnată de 36 de politicieni din Olanda, Marea Britanie, Germania, Suedia, Estonia, Bulgaria, România și

Slovacia.

Citeste si: Soldat rus capturat, mesaj pentru Putin: "Nu vei ascunde asta pentru mult timp. Mai devreme sau mai târziu, vom veni acasă!"

Scrisoarea este deschisă pentru semnare de liderii politici din întreaga lume până pe 30 martie.

Zelenski: Ucraina continuă să dețină controlul asupra zonelor cheie din țară

Ucraina încă deţine controlul asupra zonelor-cheie ale ţării pe care forţele ruse încearcă să le cucerească, a afirmat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, la câteva săptămâni de atac susţinut din partea Rusiei, informează vineri DPA citată

de Agerpres.

Forţele ucrainene au răspuns fiecărui atac din partea unităţilor ruse, a spus Zelenski, într-un mesaj video publicat pe Telegram vineri la primele ore ale dimineţii.

Citeste si: Klaus Iohannis, declarații după întâlnirea cu președintele Estoniei. "Prezența militară a Rusiei în Belarus are implicații pe termen mediu și lung"

Citeste si: Mii de ucraineni îngenunchiați în fața convoaielor cu soldații uciși

Zelenski a dat asigurări că oraşe precum Mariupol în sud, Harkov în est şi Cernigău în nord, asediate de trupele ruse, nu vor fi abandonate la greu. De la armată până la Biserică, toată lumea face tot ce poate pentru poporul ucrainean, a spus preşedintele Zelenski, promiţând: "Vom fi liberi".

De asemenea, el i-a mulţumit preşedintelui american Joe Biden pentru ajutorul său "nou şi eficient".


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.

Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.

”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.

Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.

Îți Recomandăm Și...