A fost majorat cuantumul sporului pentru cadrele medicale care lucrează în condiţii deosebit de periculoase

A fost majorat cuantumul sporului pentru cadrele medicale care lucrează în condiţii deosebit de periculoase

Guvernul a adoptat două acte normative prin care este majorat cuantumul sporului de condiţii deosebit de periculoase de care beneficiază cadrele sanitare care lucrează în unităţile medicale care tratează pacienţii cu COVID-19, dar şi personalul care se ocupă de transportul acestora.

Așadar, sporul de care va beneficia personalul din spitale este majorat de la 55% la 75-85% din salariul de bază, iar sporul care va fi acordat angajaţilor de la ambulanţă va fi de 80% din salariul de bază. Angajaţii care au alte sporuri mai mari le păstrează pe acelea.

Cuantumul sporului pentru cadrele sanitare din unităţile medicale care tratează pacienţii cu COVID-19 a fost majorat

Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a anunţat sâmbătă că Guvernul a adoptat două acte normative în baza cărora sunt majorate sporurile de care beneficiază personalul medical care lucrează cu bolnavi cu patologia COVID-19. Astfel, sporurile de care beneficiază aceşti angajaţi sin sistemul medical ajung până la 85%.

„A fost adoptată o Ordonanţă de Urgenţă care majorează sporul pentru condiţii de muncă deosebit de periculoase care va fi acordat în procent între 75% până la 85% şi acest spor va putea fi acordat din bugetul Fondului Unic Naţional de Asigurări Sociale de Sănătate (FUNASS).

Practic, prin OU înaintată de Ministerul Sănătăţii, se creează cadrul pentru acordarea acestor sporuri pentru condiţii de muncă deosebit de periculoase din bugetul CNASS, din bugetul FUNASS”
a declarat Dancă.

Ionel Dancă a mai precizat că Guvernul a adoptat o Hotărâre prin care stabileşte efectiv cum se acordă acest spor pentru personalul medical implicat în activităţi cu pacienţii cu COVID-19

Personalul medico-sanitar şi auxiliar din unităţile COVID-19, inclusiv cel implicat în transportul, echiparea sau tratamentul acestora, va beneficia de un spor de 75% până la 85% din salariul de bază iar

pentru personalul de la ambulanţe acest spor este stabilit la 80% din salariul de bază.

Citeste si: Anunț oficial de la Guvern despre slujbele de Crăciun

„Acest spor este stabilit în sensul în care personalul poate beneficia de sporul cel mai mare la care are dreptul ca urmare a activităţilor prestate. Dacă există personal medical şi auxiliar implicat în diverse activităţi medicale pentru care beneficiază de un spor mai mare de 85%, cum este situaţia de la unităţile sanitare de TBC, aceştia vor primi sporul cel mai mare la

care au dreptul. Guvernul, prin aceste acte normative, a majorat sporul de care beneficiază tot personalul medical implicat în tratamentul COVID-19 de la 55% cât era în prezent la 80% iar pentru cei care au dreptul la un spor mai mare, vor primi sporul cu valoarea cea mai mare” a adăugat Dancă.


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.

Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.

Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.

Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.

Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri