Participanții la trafic de pe o autostradă din San Diego, California au trăit un moment cu totul unic. A plouat cu bani, la propriu, după ce ușile unei furgonete blindate s-au deschis în mers și mii de bancnote și-au luat zborul din interiorul acesteia. Oamenii legii au arestat două persoane.
Autoritățile susțin că fenomenul ,,ploii cu bani” i-a făcut pe mai mulți participanți la trafic să-și abandoneze autoturismele și să blocheze autostrada, încercând să culeagă cât mai multe bancnote. În acest caz au fost efectuate arestări, iar cei care se bucurau de banii pe care i-au strâns pe autostradă au fost îndemnați să-i înapoieze.
Citeste si: A confundat casca AirPods cu un analgezic. Femeia s-a pierdut cu firea când și-a dat seama ce a înghițit
Banii și-au luat zborul dintr-o mașină blindată
Conform unui raport al polițiștilor americani, una dintre ușile vehiculului blindat s-a deschis în timpul mersului, lăsând să zboare și să cadă mai mulți saci în care se aflau bani în numerar în jurul orei locale 09:15 (17:15 GMT), relateză BBC.
Citeste si: Rusia a distrus un satelit cu o rachetă de la sol. Reacție dură din partea SUA
În imaginile făcute publice pe rețelele de socializare se pot observa zeci de şoferi, cu maşinile oprite, încercând disperați să strângă cât mai multe bancnote de 1 și 20 de dolari. O filmare făcută de Demi Bagby, și postată pe TikTok, surprinde momentul în care oamenii coboară din mașini și adună grăbiți bancnotele de pe jos.
@demibagby this is the most insane thing I have ever seen
♬ original sound- Demi Bagby
Autoritățile susțin că fenomenul ,,ploii cu bani” i-a făcut pe mai mulți participanți la trafic să-și abandoneze autoturismele și să blocheze autostrada, încercând să culeagă cât mai multe bancnote.
Citeste si: A confundat casca AirPods cu un analgezic. Femeia s-a pierdut cu firea când și-a dat seama ce a înghițit
Banii și-au luat zborul dintr-o mașină blindată
Conform unui raport al polițiștilor americani, una dintre ușile vehiculului blindat s-a deschis în timpul mersului, lăsând să zboare și să cadă mai mulți saci în care se aflau bani în numerar în jurul orei
Citeste si: Rusia a distrus un satelit cu o rachetă de la sol. Reacție dură din partea SUA
În imaginile făcute publice pe rețelele de socializare se pot observa zeci de şoferi, cu maşinile oprite, încercând disperați să strângă cât mai multe bancnote de 1 și 20 de dolari.
O filmare făcută de Demi Bagby, și postată pe TikTok, surprinde momentul în care oamenii coboară din mașini și adună grăbiți bancnotele de pe jos.@demibagby this is the most insane thing I have ever seen
♬ original sound- Demi Bagby
Citeste si: Utilizatorii de Instagram vor avea nevoie de selfie-uri video pentru verificarea identității
Cei care s-au oprit să adune bani au fost îndemnați să îi returneze
Oamenii legii ajunși la fața locului au efectuat două arestări, a scris presa locală. Reprezentanții poliției de autostrăzi au precizat că FBI-ul a fost implicat și i-au îndemnat pe cei care au adunat bani să se prezinte la secțiile de poliție. Ofițerul Jim Bettencourt a precizat că oricare persoană care s-a oprit pentru a aduna bani „s-ar putea confrunta cu acuzații”.
Două persoane au fost arestate la fața locului după ce și-au încuiat cheile în mașini și au blocat benzile de circulație.
Citeste si: A scăpat ca prin minune cu viață după ce mașina sa a fost strivită de un camion
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.
Externe
Redacția Știrile Kanal D
Externe
Redacția Știrile Kanal D
Externe
Redacția Știrile Kanal D
Social
Redacția Știrile Kanal D
Actuale
Actuale
Actuale
Actuale