Angajaţii din învăţământ ar putea fi prioritari la vaccinarea anti-COVID-19

Angajaţii din învăţământ ar putea fi prioritari la vaccinarea anti-COVID-19

Vicepreşedintele Comitetului naţional privind vaccinarea împotriva COVID-19, Andrei Baciu, a anunţat, luni seară, că personalul din învăţământ ar putea deveni una dintre categoriile prioritare la vaccinarea împotriva coronavirus, o decizie în acest sens fiind luată în perioada următoare.

Procesul educaţional este ”esenţial” a afirmat Baciu, adâugând că se înţelege ”necesitatea şi nevoia de a prioritiza acest sector”.

”Este evident că procesul educaţional(...) este un proces esenţial, este dificil şi admitem acest lucru, oricine poate să înţeleagă că este dificil în online. Este o prioritate, clar, a declarat, luni seară, la un post Tv, Andrei Baciu.

Andrei Baciu a precizat că în perioada următoare se va decide dacă angajaţii din învăţământ vor avea prioritate la vaccinare.

Angajaţii din învăţământ ar putea avea prioritate la vaccinarea anti-COvid-19

”Pentru noi este o prioritate acest aspect, o decizie va fi luată în perioada imediat următoare şi va fi comunicată în spaţiul public, însă înţelegem necesitatea şi nevoia de a prioritiza acest sector.

Este ceva ce înţelegem foarte clar”,
a mai declarat Andrei Baciu.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunțat, luni seară, că a trimis o adresă tuturor inspectoratelor şcolare judeţene, dar şi tuturor universităţilor, pentru a realiza o situaţie a angajaţilor dispuşi să se vaccineze. Statistica trebuie finalizată până în 15 ianuarie la ora 16.00, fiind unul dintre factorii luaţi în calcul pentru redeschiderea şcolilor.

Citeste si: Campania de vaccinare a început în toate unităţile sanitare ale MApN


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.

Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.

Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.

Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.

Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri