Europa se sufocă din cauza unui val de căldură care lovește țara. Temperaturi uriașe sunt anunțate pentru următoarele zile.
"Cupola de foc este o masă de aer de origine tropicală, care, atunci când persistă mai mult, determină fenomene de acest tip, temperaturi foarte ridicate măsurate la umbră, de peste 40-42-43 de grade așa cum s-au înregistrat începând chiar de ieri în Portugalia și în Spania, acolo unde este în vigoare o atenționare meteorologică de cod roșu pentru val de caniculă.
Astăzi am primit spre informare de la Centrul Climatologic din Germania atenționarea pentru următoarele cel puțin 10 zile. Lipsa precipitațiilor va accentua starea de secetă în partea de sud și sud-est a Europei, inclusiv în România.
Iar acest lucru, pe fondul secetei deja instalate și a temperaturilor ridicate care urmează în următoarea perioadă, cu siguranță va fi de interes și de monitorizat cu mare atenție.
Starea de secetă pedologică extremă, temperaturile de peste 32 de grade asociate în continuare cu lipsa precipitațiilor, nu că vor pune în pericol culturile deja compromise, dar vor crea condiții nefavorabile pentru debutul noului an agricol la 1 septembrie 2022 când ar trebui să ne pregătim deja din luna august ca să avem terenul eliberat, strânse recoltele și să putem începe în condiții foarte bune, ceea ce ar însemna însămânțarea culturilor de toamnă respectiv rapița, în august sau mai devreme ulterior, în septembrie orzul și grâul.
Cupo la de foc peste România o putem considera începând din a 2-a jumătate a săptămânii viitoare
De miercuri temperaturile, așa cum arată lucrurile la acest moment și informațiile de care dispunem datele statistice, ca urmare a modelelor numerice de prognoză a vremii, 36-37 de grade la umbră, ceea ce poate intensifica temperatura resimțită la valori de peste 40 de grade și un indice de disconfort termic deosebit de accentuat
Citeste si: VIDEO- Câțiva fermieri din Buzău au început să planteze fructe exotice
În mai multe zone din țară, canicula a compromis culturile. 25.000 ha din Buzău s-au uscat, iar agricultorii au scos plugurile pentru a ara terenurile, în loc să scoată utilajele pentru a aduna recoltele. O localitate din Iași a rămas complet fără apă, iar locuitorii așteaptă zi de zi cisterna primăriei. Fântânile aproape au secat, iar un lac din județ a secat complet.
Culturile nu mai pot fi irigate, iar alții nu au apă nici măcar să dea la animale. Până când ploile vor lovi din nou România, localnicii sunt nevoiți să aștepte apă de la primărie.
Jurnalistă, călătoare, optimistă. Un rezumat în trei cuvinte al Dianei Puiu.
A urmat cursuri de actorie timp de opt ani, a terminat Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării din Iași, un master în Jurnalism Tematic, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, București, iar în prezent urmează cursurile programului de master Cultură și Literatură Română din cadrul Facultății de Litere Bacău.
A urmat cursurile de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău pe tot parcurusl liceului, experiență ce i-a adus și câteva colaborări cu presa locală.
Diana are o experiență de trei ani ca reporter de teren al unui radio din Iași și un an de prezentator de știri.
Iubește tot ce ține de teatru, film, pictură și modă, fiind și organizator de evenimente culturale. Când nu este la birou sau pe teren, Diana se relaxează în natură și face fotografii, una din pasiunile ei.