VIDEO - Câțiva fermieri din Buzău au început să planteze fructe exotice

VIDEO - Câțiva fermieri din Buzău au început să planteze fructe exotice

În curând, prin satele românești am putea vedea plantații întinse de kiwi, rodie, curmale chinezești sau kaki, în locul actualelor livezi de meri sau cireși. Seceta și căldurile din ce în ce mai sufocante dau mari bătăi de cap producătorilor de fructe din țara noastră, care spun că se gândesc foarte serios să cultive fructe tropicale.

Canicula și seceta din acest an au avut efecte devastatoare asupra culturilor de fructe. De teamă că ar putea ajunge la sapă de lemn, unii fermieri au prins curaj și s-au reorientat către fructe exotice!

Fermierii testează plantațiile de fructe exotice alături de soiurile locale

În județul Buzău, fermierii testează specii exotice de fructe, alături de soiurile locale pe care le produc de mulți ani.

Irinel Manea, fermier: "Eu personal am pus smochin și într-adevăr în ultimii trei ani au mers, nu a mai fost nevoie să fie înveliți, merg destul de bine, clima s-a schimbat."

Citeste si: Reţetă gem de caise: Trucuri pentru un gust desăvârşit

Un institut de cercetare a sărit în ajutorul fermierilor români care au de gând să înlocuiască pomii și arbuștii fructiferi cu plantații exotice, iar în curând vom consuma rodii și kiwi românești.

Citeste si: Prăjitură cu caise: O reţetă delicioasă de vară

Andrei Tabacu, cercetător Stațiunea Pomicolă Istrița: "Cum este rodia, este o specie care provine din zona mediteraneană, avem kaki care provine din Asia, curmalul chinezesc și baby kiwi, tot din Asia."

Ce fructe s-au aclimatizat

Unul dintre fructele aclimatizate în staţiunea buzoiană, care deja dă semne că pot fi cultivat cu succes în România, este kaki.

Fructul devine portocaliu la coacere și nu diferă mult de cel pe care-l găsim acum în supermarketuri.

Citeste si: Reţetă dulceaţă de vişine: Greşeala pe care trebuie să o eviţi

Pe un lot din plantaţia experimentală, care se întinde pe o suprafaţă de peste o sută de metri pătraţi, crește curmalul chinezesc. Fructele sunt cât o prună de mari iar la gust seamănă cu cel de măr ușor caramelizat.

De asemenea, fructele de PawPaw, cunoscute sub denumirea de banana nordului, deja au crescut!

Citeste si: Cum îţi dai seama că pepenii din pieţe sunt româneşti?

Fermierii din zonă se arată încântați de noile plantații. Sorin are recolte de căpșuni, zmeură și mure, dar ia in calcul inființarea unor culturi exotice rezistente la căldură și precipitații puține.

Sorin Mărunțiș, fermier: "O să încercăm și ceva plante exotice datorită climei care este, încercăm să vedem dacă se adaptează."

Fructele exotice nu sunt de vânzare până nu se încheie perioada de cercetare, însă oamenii s-ar putea bucura de ele din toamnă.


Editor web

A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, iar ulterior a obținut un master în comunicare digitală.

”Sunt o fire curioasă și dornică de a învăța tot timpul lucruri noi. Printre interesele mele se numără călătoriile, cititul și social media. Întotdeauna mi-a plăcut să scriu și să folosesc cuvintele pentru a transmite mai departe povești oamenilor. De asemenea, îmi place să fiu tot timpul informată, astfel că job-ul de redactor de știri a venit ca o potrivire perfecta”.

Îi place rapiditatea cu care circulă informația în mediul online și adrenalina pe care o oferă o știre de ultimă oră:

”Cred cu tărie că viitorul jurnalismului cuprinde și zona digital”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri