Aproape 60 de migranți au fost prinși de polițiștii de frontieră când încercau să treacă ilegal granița de vest
Polițiștii de frontieră de la Nădlac II, județul Arad, au prins, în ultimele 24 de ore, 59 de migranți din Bangladesh, India, Pakistan, Afganistan şi Eritreea. Aceștia încercau să treacă ilegal granița.

Aproape 60 de migranți au fost prinși de polițiștii de frontieră când încercau să treacă ilegal granița de vest
[Sursa foto: mondonews.ro]In articol:
- 59 de persoane se aflau ascunse într-un TIR
- Un cetățean turc a fost oprit la același punct de frontieră
Potrivit unui comunicat de presă, de miercuri, Poliția de Frontieră a oprit un camion, condus de un cetățean român, de 28 de ani, care transporta frigidere.
Citeste si: Patru bărbați ucraineni au cerut azil după ce au intrat ilegal în România
59 de persoane se aflau ascunse într-un TIR
"În urma verificării mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au constatat că remorca avea cablul de prindere al prelatei secţionat şi lipit, sens în care s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit. Astfel, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, cincizeci şi trei de cetăţeni străini.
Citeste si: Hemoroizi externi – cauze si metode de tratament
Persoanele descoperite au fost preluate şi transportate la sediul sectorului Poliţiei de Frontieră pentru cercetări. În urma verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că este vorba despre 24 cetăţeni din Pakistan, 18 cetăţeni din India, 10 cetăţeni din Bangladesh şi unul din Eritreea, cu vârste cuprinse între 19 şi 46 de ani. Cei în cauză intenţionau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din Spaţiul Schengen”, se arată în comunicat.
Un cetățean turc a fost oprit la același punct de frontieră
Tot în decursul zilei de marți, la același punct de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, un cetățean turc în vârstă de 55 de ani a fost oprit de polițiștii de frontieră.
"În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, 6 cetăţeni străini. În urma verificărilor s-a stabilit faptul că persoanele în cauză sunt 6 bărbaţi din Pakistan şi Afganistan ”, se arată în comunicat.