1 din 3 | Imagine reprezentativă pentru o mașină de poliție.
2 din 3 | Imagine reprezentativă pentru o mașină de poliție.
3 din 3 | Imagine reprezentativă pentru autorități.
Intervenție contra cronometru în Capitală! Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale au fost nevoiți să tragă cu arma, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său.
Intervenție dificilă în Capitală! Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au fost solicitați să intervină într-o locuinţă din Sectorul 1, în jurul orei 22:00, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său, scrie Realitatea.
Individul agresiv, rănit la picior și dus la spital
Atunci când au ajuns oamenii legii, individul în vârstă de 37 de ani a refuzat să vorbească și chiar i-a amenințat cu toporul.
Mai apoi, pe numele său a fost emis un ordin de protecţie provizoriu pentru 5 zile şi va trebui să poarte o brăţară de monitorizare, mai scrie sursa citată mai sus.
”Astfel, poliţiştii au luat legătura cu sora bărbatului, care le-a relatat poliţiştilor faptul că, în urma unui conflict verbal, ar fi fost ameninţată de fratele ei cu un obiect tăietor-înţepător, iar ulterior aceasta a părăsit incinta locuinţei, fără să fi suferit vătămări. Având în vedere că bărbatul prezenta un comportament agitat şi era incoerent în vorbire, refuzând orice contact cu poliţiştii, s-a solicitat sprijinul unei echipe de negociatori şi al unei echipe de asalt, din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale.
Ce au descoperit oamenii legi în casa bărbatului?
În interiorul casei ar fi fost găsite şi ridicate, în vederea cercetărilor, un obiect tăietor-înţepător şi un topor.
Acum, cercetările sunt continuate de către Secţia 4 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pentru ameninţare.