Cinci bărbaţi s-u luat la bătaie, în localitatea argeşeană Ciomăgeşti, din cauza unui transport cu lemne. Conflictul a avut loc între trei bărbaţi din localitatea olteană Topana, pe de o parte şi doi localnici din comuna Uda, judeţul Argeş, între cei implicaţi numărându-se primarul şi viceprimarul comunei Topana din Olt.
Incidentul a avut loc, luni seară, în localitatea Ciomăgeşti, judeţul Argeş, unde bărbaţii din Topana şi cei din Uda au terenuri forestiere, iar între ei exista un conflict mai vechi.
Doi dintre cei implicaţi au ajuns la spital
”Din primele verificări s-a stabilit că, cei trei bărbaţi din comuna Topana au blocat, cu două autoturisme, autoutilitara cu care bărbaţii din Uda transportau material lemnos. Ulterior, între cele două părţi ar fi avut loc o stare conflictuală, agresându-se reciproc. În urma altercaţiei, două dintre persoanele din localitatea Topana au fost transportate la spital. De asemenea, unul dintre bărbaţii din Topana a reclamat, verbal, faptul că, în timpul altercaţiei, i-ar fi dispărut o sumă de bani din torpedoul autoturismului pe care l-a folosit pentru a bloca autoutilitara. De cealaltă parte, a fost reclamat, verbal, faptul că, în urma altercaţiei, a fost avariat geamul autoutilitarei”, informează, marţi, Poliţia judeţeană Argeş.
Citeste si: Violență extremă într-o școală din Iași, în timpul unei pauze
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că printre bărbaţii din Topana implicaţi în scandal se numără primarul comunei oltene, Gheorghe Barbu şi viceprimarul localităţii. Cei trei au blocat transportul cu lemne în trafic reclamând că transportul de lemne ar fi fost ilegal.
În camion era mai mult lemn decât cantitatea trecută în aviz şi mai multe specii
În urma conflictului, primarul şi încă un bărbat au ajuns la spital, dar nu au rămas internaţi. Viceprimarul a fost amendat pentru că era băut şi nu avea permis de conducere, el primind o sancţiune de 1.305 lei. Bărbatul din Olt care îi însoţea pe cei doi edili a fost şi el sancţionat pentru că avea o maşină pe care nu o înmatriculase pe numele său.
Citeste si: Bătaie ca-n filme în sala de jocuri
”Având în vedere faptul că, până în dimineaţa acestei zile (marţi-n.r.), nu au fost depuse plângeri pentru lovire sau alte violenţe şi pentru distrugere, poliţiştii, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, au întocmit dosar penal, din oficiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice, iar verificările continuă, pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun”, precizează IPJ Argeş.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.