Pompierii de la ISU Arad au scos din apele râului Mureș cadavrul unui bărbat. Acesta ar fi zăcut în apă de aproximativ jumătate de an.
Cazul a fost preluat de polițiștii din Arad după ce s-a constatat faptul că acesta se află în apă de jumătate de an.
Cadavrul unui bărbat a fost scos din râul Mureș
”În data de 23.04.2023, în jurul orei 19:00, pompierii militari ai Detaşamentului Arad au intervenit cu o autospecială de intervenţie care are în dotare o barcă de salvare şi un echipaj SMURD Terapie Intensivă Mobilă, pentru recuperarea unui cadavru din râul Mureş, zona Trei Insule. La sosirea echipajelor de intervenţie a fost identificat trupul neînsufleţit al unui bărbat, plutind pe râul Mureş în apropierea malului”, a transmis luni, ISU Arad.
Citește și: Un copil, de patru ani, a murit după ce s-a înecat cu un bob de strugure
Din primele cercetări ar fi vorba despre un bărbat, cadavrul acestuia zăcând în apă de aproximativ 3-6 luni.
Citește și: Trupul fără viață al unui bărbat a fost descoperit într-un lac din Neamț
Trupul bărbatului a fost transportat la SJML pentru efectuarea autopsiei, în vederea stabilirii cauzei decesului şi identificarea persoanei.
Femeie de 65 de ani, găsită decedată în apele unui lac în Târgu Lăpuș
La data de 23 de aprilie, la ora 07:52, polițiștii din Târgu Lăpuș au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie a fost găsită decedată, pe marginea unui lag, în apropierea unui imobil de pe strada Țibleșului.
Oamenii legii au identificat-o pe victimă în apă, cu fața în jos.
Cadrele medicale au efectuat manevre de resuscitare la fața locului, dar după 30 de minute a fost declarat decesul femeii.
Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, transmite IPJ Maramureș.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.