„Casa iubirii – Foc și pasiune”! Reality show-ul fenomen de la Kanal D are, de astăzi, propria sa melodie

Reality show-ul fenomen de la Kanal D are, de astăzi, propria sa melodie; Andreea Mantea, prezentatoarea emisiunii, și concurenții și-au jucat propriile roluri în videoclipul piesei, filmat într-un decor exclusivist de lângă București

Vara aceasta va avea un nou hit: „Casa iubirii – Foc și pasiune”! Emisiunea fenomen de la Kanal D își surprinde fanii cu lansarea primei sale piese oficiale, un proiect muzical plin de energie și emoție, inspirat din universul celui mai iubit show matrimonial al momentului, prezentat de Andreea Mantea.

În pas cu tendințele actuale, piesa a fost realizată cu ajutorul inteligenței artificiale, iar videoclipul poartă semnătura echipei de creație Kanal D.

Aflată la prima colaborare de acest fel, echipa de producție a pregătit astfel un adevărat cadou estival pentru fanii emisiunii. Filmat într-o locație exclusivistă din apropierea Bucureștiului, care surprinde perfect atmosfera verii – apă, plajă, soare, muzică, distracție și multă dragoste –, videoclipul redă esența emisiunii „Casa iubirii” într-o manieră fresh, dinamică și plină de energie. Rezultatul este o piesă cu un puternic vibe de vacanță, un cocktail muzical vibrant, numai bun pentru zilele toride de vară, ce are toate datele să devină unul dintre cele mai fredonate hituri ale sezonului.

Andreea Mantea: „Este o piesă foarte antrenantă și surprinde perfect magia acestui reality show atât de iubit”

Un ingredient special al producției îl reprezintă chiar prezența Andreei Mantea și a concurenților emisiunii, care apar în videoclip interpretându-și propriile roluri. Charisma prezentatoarei show-ului, energia concurenţilor, chimia dintre ei și naturalețea momentelor transformă videoclipul într-o extensie firească a poveștii pe care telespectatorii o urmăresc, zi de zi, la Kanal D.

Eu nu mă pot opri din fredonat! Începând de astăzi, «Casa iubirii» are hitul ei! Sper să le aducă bucurie tuturor fanilor emisiunii. Eu o ascult pe repeat! Este o piesă foarte antrenantă și surprinde perfect magia acestui reality show atât de iubit. Nu există dragoste fără muzică și dans, iar melodia  şi videoclipul  redau toate stările prin care trec concurenții.

Am filmat într-un loc de vis, iar fetele și băieții s-au aflat pentru prima dată împreună în afara Casei. A fost o experiență plină de emoție și bucurie pentru noi toți, iar acest lucru se vede în videoclip! ”, a declarat Andreea Mantea.

Cu un refren ușor de fredonat şi reţinut și imagini care inspiră libertate, iubire, senzualitate, frumusețe și voie bună, „Casa iubirii – Foc și pasiune” are toate ingredientele pentru a deveni unul dintre hiturile verii.

Linia melodică surprinde spiritul emisiunii și emoțiile care au transformat „Casa iubirii” într-un fenomen media, urmărit de milioane de români.

Pregătiți-vă să dați play, să ridicați volumul și să intrați în atmosfera „Casei iubirii”! Mai mult decât o simplă melodie, „Casa iubirii – Foc și pasiune” reprezintă coloana sonoră a unei veri pline de emoție, iubire și energie pozitivă.

Videoclipul piesei poate fi vizionat acces ând linkul https://youtu.be/ZV3xOfaZ88I?is=lo0xTXivzd0UQ_yZ

 


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri