Catinca Roman trece printr-o perioadă dificilă, starea mamei sale s-a agravat

Oana și Catinca Roman trec printr-o perioadă foarte grea. Cele două surori se tem pentru viața mamei lor, deoarece în ultima perioada sănătatea sa este precară și are nevoie de îngrijirea medicilor.

Mioara Roman a fost internată, miercuri, într-o clinică privată pentru câteva zile. Pentru că Oana Roman trece deja prin numeroase probleme familiale, Catinca a mers cu mama lor pentru a-i face testul Covid-19, potrivit procedurilor de spitalizare. Testul a ieșit negativ, urmând ca investigațiile să fie demarate în cel mai scurt timp.

„Mama s-a simțit rău zilele trecute, starea ei s-a agravat. Testul Covid a ieșit negativ, mâine o internăm pentru trei zile.

Vineri merg eu să o iau de la spital”, a afirmat Catinca Roman, conform click.ro.

Mioara Roman, boală irecuperabilă

Mioara Roman, în vârstă de 80 de ani, trece prin cele mai dificile momente la bătrânețe. Se pare că povara anilor, dar și a suferințelor și-au pus amprenta pe sănătatea acesteia. Fosta soție a lui Petre Roman suferă de Parkinson.

Această boală apare între 40-70 de ani, simptomele apar lent și progresiv afectează sistemul nervos responsabil de mișcare.

„Mama are multe afecțiuni, dacă o vezi nu o recunoști. La ea îmbătrânirea a fost bruscă. Am vrut să o internez, dar nu am putut din cauza pandemiei. Are un Parkinson foarte agresiv, nu poate să-și folosească o mână! E greu, nu ești pregătit! Tata știe, dar ce poate să facă? Eu nu merg decât la un spital privat, pentru că acolo mi-au salvat viața.

Mama are boală degenarativă ce nu poate fi controlată”, a povestit Oana, devastată, în emisiunea „Trăiri cu Andreea Mantea” de la Kanal D.

Citeste si: Oana Roman, confesiuni sfâșietoare, în această seară, la “Trăiri alături de Andreea Mantea”: “Nu știam dacă o să trăiesc sau nu!”


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.

Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.

Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.

Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.

Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri