Caz cutremurator in Moldova. Trei frati minori au ars de vii, dupa ce casa s-a aprins ca o torta
Trei copii, o fetita de doua luni, un baiat de patru ani, si o copila de sapte ani au ars de vii, dupa ce casa în care se aflau a luat foc.
Parintii celor trei copii care au murit în incendiul produs in satul Danu, raionul Glodeni, erau acasa. Primarul localitatii, Mihai Ursu, a declarat pentru IPN ca, din câte se cunoaste, familia a fost la o manastire, iar când s-au întors tatal si copiii au mers la culcare.
Femeia a ramas cu trebuiri prin curte. Când a vazut ca arde casa, a strigat dupa ajutor.
Flacarile s-au extins foarte repede si au mistuit constructia în întregime, au ramas doar peretii.
Educatorii de la gradinita din localitate spun ca familia nu era una vulnerabila. Cel mai mare copil, fetita de sapte ani, a frecventat gradinita si era un copil ascultator. Pe cel de-al doilea copil, un baiat de patru ani, parintii nu au vrut sa-l dea la gradinita.
Deocamdata, nu se cunoaste de ce copiii nu au putut fi salvati. Pompierii sustin ca au fost solicitati prea târziu. Când au ajuns la fata locului, întreaga casa ardea ca o torta.
Salvatorii examineaza mai multe versiuni, una dintre ele ar fi un scurtcircuit. O alta ipoteza este ca focul s-ar fi aprins de la soba.
La locul incendiului urmeaza sa vina specialistii pentru a stabili cu exactitate circumstantele, relateaza publika.md.