Ce avere are, de fapt, Regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a

Regina Elisabeta are o avere de 425 de milioane de dolari, dintre care doar 160 de milioane de dolari sunt moşteniţi de la mama ei, scrie Bloomberg.

Regina Elisabeta II-a Angliei s-a născut pe 21 aprilie 1926 la Londra şi a fost încoronată pe 6 februarie 1952. Elisabeta II-a Angliei este primul copil al Prinţului Albert, Duce de York (viitorul rege George al VI-lea) şi al Ducesei de York.

La naştere, Elisabeta era a treia în ordinea succesiunii la tronul britanic, în urma unchiului ei, Prinţul de Wales (care avea să devină regele Eduard al VIII-lea), şi a tatălui ei. Când tatăl ei a devenit rege în 1936, după abdicarea lui Eduard al VIII-lea, Elisabeta a devenit moştenitoarea tronului şi a primit titlul de Alteţa Sa Regală Prinţesa Elisabeta.

În anul 1946, Prinţul Filip a cerut-o în căsătorie pe Regina Elisabeta și s-au căsătorit la 20 noiembrie 1947

Regina Elisabeta a II-a ar avea o avere estimată la 430 de milioane de dolari, potrivit unei analize prezentate de Bloomberg, adică 3 procente din totalul averii celui mai bogat britanic, Gerald Grosvenor, Ducele de Westminister, un dezvoltator imobiliar cu proprietăţi

în partea de vest a Londrei.

“Regina nu este atât de bogată cum cred ceilalţi”, a afirmat Sally Bedell Smith, autoarea scrierii biografice publicată în 2012, Elizabeth the Queen: The life of a Modern Monarch. Cu toate acestea, Majestatea Sa își permite orice și se bucură de un stil de viață la care un om de rând nu ar putea decât să viseze.

Nu doar ea, ci și membrii familiei sale, care au parte de tot confortul din lume.

Citeste si: Gopo 2020. ”La Gomera”, în regia lui Corneliu Porumboiu, a câștigat nouă trofee

De unde provin banii Reginei Elisabeta a II-a?

Banii reginei Elisabeta provin din trei surse principale: averea și veniturile personale, Grantul Suveran și câștigurile din Privy Purse.

Averea și veniturile personale includ active din portofoliul de investiții și proprietățile reginei. Portofoliul personal de investiții al reginei include colecția de bijuterii și lucrări de artă. Elisabeta a II-a are deține și o serie de proprietăți, cum ar fi Balmoral Estate în Scoția și Sandringham Estate pe care le-a moștenit la tatăl ei și a căror valoare combinată este estimată la aproximativ 175 milioane de dolari.

Regina Elisabeta a II-a are aproximativ 75 de milioane de dolari din investiţii, 160 de milioane de dolari sunt bani moşteniţi de la mama ei, are proprietăţi în valoare de 110 milioane de dolari, o colecţie de timbre care valorează 75 de milioane de dolari şi un grajd de 10 milioane de dolari, scrie Bloomberg.

Citeste si: Ce salarii există în Japonia, una dintre cele mai dezvoltate țări din lume

Palatul Buckingham, bijuteriile coroanei regale şi colecţia de artă nu fac parte din averea Reginei Elisabeta, ele fiind păstrate pentru noile generaţii. Casa Regală valorează 57 de miliarde de dolari din economia Marii Britanii, conform unei firme de consultanţă.

Palatul Buckingham are 775 de camere şi o grădină de 161.880 de metri pătraţi. Specialiştii sunt de părere că proprietatea valorează 2 miliarde de dolari, scrie Bloomberg.


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.

Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.

Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.

Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.

Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri