Ce pedeapsă a primit românul care a ucis o fată de 14 ani și pe mama ei. A dat foc casei după ce le-a luat viața cu o toporișcă

Ce pedeapsă a primit românul care a ucis o fată de 14 ani și pe mama ei. A dat foc casei după ce le-a luat viața cu o toporișcă

(Sursa foto: Captură Știrile PRO TV)

Individul din Botoșani a primit comndamnarea definitivă. Bărbatul a comis teribila crimă chiar în noaptea dintre ani.

Totul s-a petrecut la sfârșitul anului 2023, într-o casă părăsită din comuna Manoleasa, în județul Botoșani. Victimele, o adolescentă în vârstă de 14 ani și mama acesteia, în vârstă de 46 de ani, au fost ucise fără milă cu o toporișcă.

Cele două se adăposteau temporar în acea locuință, după ce au fost alungate din locuința familiei de către soțul victimei. Din senin, în miez de noapte, bărbatul în vârstă de 37 de ani a intrat peste ele.

Victimele dormeau atunci când individul le-a lovit cu o toporișcă. După fapta teribilă, acesta a încercat să șteargă toate urmele, așa că a dat foc camerei. Focul a fost observat dimineața, atunci când bunica fetei a mers să le ducă mâncare. Procurorii spun că fapta a fost comisă cu premeditare.

„Pe trupul femeii era o plagă tăiată în partea superioară, iar în cameră se afla un recipient din metal cu resturi carbonizate”,

No ad for you
a transmis la acea vreme IPJ Botoșani.

Citește și: Nicușor Dan i-a cerut premierului să nu crească TVA. Ilie Bolojan: „La instalarea acestui Guvern mi-a solicitat. Nu era posibil”

Tatăl copilei a fost considerat inițial suspect de către autorități. Bărbatul în vârstă de 53 de ani a fost reținut. Acesta era bănuit pentru că a fost violent cu ele în trecut, dar oamenii legii au analizat imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă și au descoperit că o altă persoană intrase în curtea casei în noaptea crimei.

Polițiștii l-au găsit și reținut pe adevăratul criminal la 72 de ore după ce victimele au fost ucise. Criminalul era chiar rudă cu familia celor pe care le-a ucis. Acesta a fost găsit în stare de ebrietate, într-o comună din apropiere.

Procurorii spun că individul a recurs la crimă din răzbunare, pentru că avea o relație cu adolescenta în vârstă de 14 ani. Bărbatul a fost cuprins de ură atunci când mama copilei a interzis relația.

Criminalul a fost condamnat de către judecătorii Curții de Apel Suceava la închisoare pe viață. Sentința este definitivă.

Citește și: "Ce vă agitați, doamnă?! N-am omorât pe nimeni" Un copil de 5 ani din Iași a ajuns la urgențe după ce stomatologul i-ar fi scăpat o freză pe gât


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri