Ce poate face vaccinul rusesc ''Sputnik V'' și vaccinurile occidentale nu

Vaccinul Sputnik V, în competiție cu vaccinurile occidentale

Vaccinul ''Sputnik V'', alternativa rusească la vaccinurile occidentale, va fi de câteva ori mai ieftin decât cele produse de companiile Pfizer şi Moderna şi va putea fi transportat începând din luna februarie la temperaturi cuprinse între 2 şi 8 grade Celsius, a declarat luni agenţiei EFE Kiril Dmitriev, şeful fondului statal însărcinat cu vânzarea şi distribuţia vaccinului.

Oficialul rus nu a precizat care va fi preţul vaccinului, promiţând că-l va anunţa săptămâna aceasta, potrivit Agerpres. Dmitriev a amintit că eficacitatea vaccinului rusesc este de 92%, conform datelor preliminare al testelor clinice de fază a treia.

Începând din decembrie sau ianuarie va începe furnizarea către alte state a acestui vaccin, care va fi produs de asemenea în ţări precum Brazilia, India, China sau Coreea de Sud.

Citeste si: VIDEO- Manelistul Dani Mocanu a fost dus de leu să dea cu subsemnatul

Vaccinul rusesc împotriva COVID-19 este privit cu scepticism în multe ţări, în primul rând pentru că a fost înregistrat în Rusia înaintea finalizării testelor clinice şi pentru că rezultatele preliminare ale acestora nu au fost evaluate de cercetători independenţi şi nici nu au fost publicate în reviste ştiinţifice.

Cum diferă Sputnik V de vaccinurile Pfizer și Moderna 

Cât despre transportul vaccinului, care în cazul Pfizer are nevoie de o temperatură de -70 de grade, iar în cazul Moderna de -20 de grade, Kiril Dmitriev a susţinut că primele loturi ale vaccinului Sputnik V vor putea fi conservate la -18 grade, iar din luna februarie se va folosi tehnologia liofilizării, utilizată pentru deshidratarea vaccinului, ceea ce îi va facilita transportul.

Citeste si: Cât de scumpă este viața în Noua Zeelandă și care este salariul mediu de acolo

'' Începând din februarie, cele mai multe doze le vom furniza la o temperatură între 2 şi 8 grade. Aceasta va diminua restricţiile privind transportul'', spune responsabilul rus. El a adăugat că Rusia nu are drept obiect ca Sputnik V să fie singurul vaccin pe piaţă, ci să facă parte dintr-o serie de vaccinuri care să fie distribuite în întreaga lume, întrucât ''numai împreună, unindu-ne eforturile, putem învinge coronavirusul'', a declarat

oficialul din Rusia.

Comenzi pentru 1 miliard de oameni

Kiril Dmitriev a mai susţinut că cererea înregistrată pentru vaccinul Sputnik V este pentru circa un miliard de persoane, iar capacitatea de producţie a Rusiei pentru întreg anul următor ajunge la aproximativ jumătate din această cerere.

Citeste si: Klaus Iohannis convoacă din nou CSAT. "Vaccinul anti-COVID, speranța de a ne întoarce la o viață normală" (VIDEO)


Autor

Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.

A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.

Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri