1 din 2 | Sărbătoare 27 noiembrie 2025: Sfântul Iacob Persul
2 din 2 | Calendar ortodox noiembrie 2025
Află ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 27 noiembrie 2025!
În data de 27 noiembrie 2025, Calendarul ortodox îl prăznuiește pe Sfântul Iacob Persul, unul dintre cei mai cunoscuți mucenici ai pocăinței și ai mărturisirii neclintite. Viața sa, deși marcată de o cădere grea din credință, a devenit un exemplu luminos despre puterea întoarcerii către Dumnezeu și despre jertfa supremă adusă pentru Hristos.
Cine a fost Sfântul Iacob
Sfântul Iacob a trăit în secolul al IV-lea, în cetatea persană Bitlava.
Citește și: Tradiţii de Sf. Andrei 2025: Ce trebuie să faci pentru a-ţi visa ursitul?
Pocăința lui s-a transformat într-o mărturisire publică, iar atunci când împăratul a aflat că Iacob este din nou creștin, a poruncit să fie supus celor mai grele chinuri.
Tortura la care a fost supus a fost cumplită. I-au fost tăiate, rând pe rând, degetele, mâinile, picioarele, iar el răbda cu o tărie ieșită din comun. Atunci când călăii i-au tăiat degetele de la o mână, Sfântul Iacob a spus cu o liniște cutremurătoare că, așa cum păstorii tund toată lâna oilor, iar nu doar o parte, tot astfel și el, fiind oaie a turmei lui Hristos, nu va cruța niciun mădular, ci se va dezbrăca de trupul cel stricăcios pentru a se îmbrăca în cel nestricăcios. Fiecare parte a trupului care îi era retezată o primea ca pe o jertfă adusă lui Dumnezeu.
Citește și: Când se sărbătorește Sfântul Andrei în 2025? Este sărbătoare mare pentru români
Moartea lui mucenicească a devenit pentru întreaga creștinătate un simbol al pocăinței adevărate și al curajului de a-ți reafirma credința chiar cu prețul vieții.
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.
Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.
În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.
Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.