1 din 2 | Creșterea economică, îngropată de scumpirile fără precedent. Cele mai mari creșteri de prețuri au fost la energie (24,6%), gaze (20,5%), combustibili (13%)
2 din 2 | Rata anuală a inflației a ajuns la 5%, în iulie, potrivit datelor publicate recent de INS, confirmând declarațiile recente ale Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu. BNR se așteaptă la 5,6% la finalul anului
Creșterea economică din al doilea trimestru al acestui an a fost revizuită pozitiv, luni, de biroul național de statistică. O altă veste bună este că în primul semestru al acestui an economia a crescut cu peste 6,6% față de perioada similară a anului trecut. Din păcate, inflația a explodat în acest an peste așteptări, iar scumpirile au depășit creșterile salariale.
Institutul Naţional de Statistică (INS) a revizuit creşterea economică din trimestrul II al acestui an de la 1,8% cât estima anterior, la 1,9%, conform datelor provizorii publicate luni de INS. În ciuda creșterii peste așteptări a PIB-ului, românii trec printr-o perioadă dificilă din punct de vedere economic din cauza scumpirilor în lanț generate de prețurile la energie.
Cele mai mari creșteri de prețuri din primele șapte luni ale acestui an au fost la energie (24,6%), gaze (20,5%), combustibili (13%). Și produsele alimentare s-au scumpit cu aproape 3 procente.
Creștere economică de peste 13% față de anul trecut
Pe data de 7 septembrie, INS anunţa că economia României a crescut cu 1,8% în trimestrul II din 2021, comparativ cu trimestrul anterior, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, Produsul
Conform INS, Produsul Intern Brut- date ajustate sezonier- estimat pentru trimestrul II 2021 a fost de 290,489 miliarde de lei preţuri curente, în creştere- în termeni reali- cu 1,9% faţă de trimestrul I 2021 şi cu 14,4% faţă de trimestrul II 2020.
Citeste si: Prețurile la energie au adus scumpiri în lanț. Salariile românilor, cu 1 leu mai mari!
Cu cât va crește PIB-ul României până la finalul anului
Produsul intern brut estimat pentru semestrul I 2021, pe serie ajustată, a fost de 574,137 miliarde de lei preţuri curente, în creştere- în termeni reali- cu 6,6% faţă de semestrul I 2020.
Potrivit celei mai recente estimări a Băncii Mondiale, economia românească ar urma să înregistreze în acest an un avans de 7,3%, după o contracţie de 3,9% în 2020, pentru ca în 2022 creşterea economică să se situeze la 4,1%.
Citeste si: Avertisment pentru milioane de români: grevă generală în Italia
Vești proaste despre prețurile pe care le plătesc românii
Rata anuală a inflației a ajuns la 5%, în iulie, potrivit datelor publicate recent de INS, confirmând declarațiile recente ale Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu. BNR se așteaptă la 5,6% la finalul anului. Alimentele s-au scumpit, în medie, cu 2,33%.
Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României, a declarat joi la Radio România Actualități că pe toată lumea a surprins faptul că inflaţia a crescut într-un ritm foarte rapid, din cauza preţurilor energiei, la începutul anului nefiind semne în această direcţie.
Citeste si: Loteria vaccinării, a doua extragere. Cine a câștigat premiul de 100.000 lei
"Foarte greu să faci prognoze în perioada aceasta. Niciodată n-am fost în situaţia în care prognoza de început de an să fie atât de departe de rezultatul pe care îl avem la nouă luni”, a declarat oficialul BNR.
El a spus că prognoza BNR privind inflaţia pentru finalul acestui an, de 5,6%, va fi depăşiă în contextul scumpirilor din energie.
Numai în ultimele patru zile, prețul gazelor naturale a cunoscut o creștere de 60%, iar impactul majorării costurilor la energie s-a răsfrânt și asupra pieţelor de acţiuni şi obligaţiuni.
Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.
A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.
Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.