1 din 2 | Declarațiile cutremurătoare ale pompierului care i-a găsit pe cei patru copii din Timișoara carbonizați: "nu vezi nimic, doar pipăi şi calci pe ceva"
2 din 2 | Declarațiile cutremurătoare ale pompierului care i-a găsit pe cei patru copii din Timișoara carbonizați: "nu vezi nimic, doar pipăi şi calci pe ceva"
Cazul celor patru copii din Timișoara arși de vii a impresionat întreaga țară. Pompierii care au intervenit în incendiu au plâns pentru fiecare.
"Când am urcat în maşina de intervenţie şi am auzit că este vorba despre copii, speram să îi găsim în viaţă. Am intrat în casă cu toată dorinţa de a salva pe cineva. Toţi eram acolo dornici să salvăm. Ne doream să nu găsim nimic. A fost foarte urât acel sentiment când mergi şi nu vezi nimic, doar pipăi şi calci pe ceva. E crunt sentimentul când nu ştii pe ce calci.
"Toţi speram să nu fie în acea cameră"
Cosmin Hîș, plutonier adjutant șef, are şi el un băiat de 12 ani.
A început să plângă de mila celor patru fraţiori, în timp ce povestea cum a decurs intervenţia:
"Din momentul apelului, am fost informaţi că este posibil să fie patru copii blocaţi în acel imobil. S-a plecat cu toate forţele de intervenţie şi, pe drum, toţi speram şi ne doream să fi ieşit din apartament, să fi fost doar o alarmă falsă. Nu ştiam vârsta copiilor, ştiam doar că sunt copii. Toţi speram să nu fie în acea cameră".
Citeste si: O celebră cântăreață a fost dată în judecată pentru plagiat
Patru copii au murit după ce un incendiu a cuprins o locuinţă din Timişoara; părinţii acestora nu erau acasă
Patru copii, cu vârste între patru luni şi şase ani, au murit după ce un incendiu a cuprins, miercuri seară, o locuinţă din Timişoara. Cel de-al cincilea copil al familiei, în vârstă de 14 ani, a ajuns la spital, fiind intoxicat cu fum. La spital au fost duşi şi trei adulţi.
Ulterior, reprezentanţii ISU Timiş au anunţat că a fost găsit mort şi al patrulea copil.
ISU TImiş a fost solicitat să intervină pentru lichidarea unui incendiu la o casă, cu două apartamente, pe strada Memorandului din Timişoara. Din primele informaţii primite de la apelant, a reieşit că în locuinţă s-ar afla un adult şi 4 copii.
La locul intervenţiei s-au deplasat de urgenţă 5 autospeciale de stingere, 3 echipaje SMURD, 2 ambulanţe SAJ cu medic, 2 ambulanţe SAJ cu asistent medical şi o autospecială de transport personal şi victime multiple.