Edu.ro: 135 de școli și grădinițe au intrat azi în scenariul roșu
Ministerul Educației a anunțat miercuri, printr-un comunicat de presă, că alte 135 de unități de învățământ din România, școli și grădinițe, au intrat de azi în scenariul roșu de funcționare, adică exclusiv online.

In articol:
Potrivit Ministerului Educației, un număr de 789 de unități de învățământ figurează în acest moment în Scenariul 3 (S3), care implică participarea tuturor elevilor la activități sau lecții online. Ieri, erau doar 654 de unități
"Menționăm că dintre cele 789 de școli aflate în această situație, 233 sunt în Scenariul 3 ca urmare a cazurilor de COVID-19 înregistrate, în timp ce 556 de unități de învățământ apar din cauza ratei de incidență a cazurilor din localitățile în care acestea funcționează ori a infrastructurii școlare supuse unor lucrări de reabilitare", spun oficialii Ministerului Educației.
Cea mai neagră zi de la debutul pandemiei
În 11 județe au fost raportate azi peste 100 de noi îmbolnăviri în ultimele 24 de ore, situație fără precedent de la debutul pandemiei.
Cele mai afectate județe sunt Cluj- 195 și Dolj- 195 de cazuri.În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.016 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV- 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Potrivit Edu.ro, în acest moment 11.633 de unități de învățământ figurează în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, iar 5.234 de unități de învățământ figurează în Scenariul 2 (S2), scenariul hibrid .
Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.
Județele cele mai lovite de coronavirus
Județele în care coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este peste pragul de 1,5 sunt următoarele:
- București – 2,82
- Alba – 2,75
- Vâlcea -2,35
- Iași – 2,15
- Bacău – 2,04
- Neamț – 2,10
- Teleorman – 1,97
- Sălaj – 2,03
- Sibiu – 2,01
- Caraș-Severin – 1,71
- Cluj – 1,95
- Brașov – 1,65
- Timiș – 1,65
- Ilfov – 1,52
- Harghita – 1,72
- Prahova – 1,66
- Arad – 1,55
- Dâmbovița – 1,53
- Dolj – 1,59
Sursa: Edu.ro