Fostul ministru PSD de la Transporturi dă explicații pentru scumpirea călătoriei cu metroul la finalul mandatului: „Ghinion. Era o chestie penibilă să las să semneze următorul că eu oricum plec”
Ciprian Şerban consideră scumpirea călătoriei cu metroul, care a fost semnată la finalul mandatului său, un ghinion personal.
Fostul ministrul PSD precizează că decizia era deja luată de către Consiliul de Administrație Metrorex, așa că acel ordin trebuia semnat din moment ce a ajuns pe masa sa.
„Ghinion, cum ar spune un clasic în viaţă. Ghinionul meu, că e pe finalul meu de mandat. De ce? Pentru că acolo avem o decizie şi o asumare a Consiliului de Administraţie de la Metrorex. Am încercat tot felul de discuţii cu dânşii, am încercat tot felul variante să nu ajungem la această creştere.
Citește și: VIDEO E oficial! Ministrul Transporturilor scumpește călătoria cu metroul
Fostul ministru de la Transporturi: „În momentul în care ai toate avizele şi îţi ajunge la mapă acel ordin, tu trebuie să-l semnezi. Nu-l semnezi, poţi fi acuzat de orice altceva”
Mai mult, prentru că acel ordin avea toate avizele necesare, fostul ministru de la Transporturi spune că putea să fie acuzat de orice altceva în cazul în care nu il semna și încerca să paseze responsabilitatea următorului ministru.
„Nu pot să nu semnez, odată ce a parcurs toţi paşii în cadrul ministerului şi este o hotărâre a Consiliului de Administraţie. Dumneavoastră ştiţi că nu ministrul conduce o societate gen Metrorex. Practic, în momentul în care ai toate avizele şi îţi ajunge la mapă acel ordin, tu trebuie să-l semnezi. Nu-l semnezi, poţi fi acuzat de orice altceva. Cum spuneam, acel ordin a ajuns la mapă.
Ciprian Șerban spune că își dorea să nu se ajungă la scumpirile de la Metrorex, însă a mai precizat că majorarea biletelor de metrou a fost asumată încă din 2025, fiind și o condiţie pentru avizarea bugetului companiei.
„Mi-aş fi dorit să nu fi ajuns în această situaţie să trebuiască să creştem acele preţuri la Metrorex, dar să ştiţi că a fost asumat după toate discuţiile cu premierul încă de anul trecut şi a fost o condiţie pentru avizarea bugetului. Deci, a fost chiar o condiţie inclusă în planul de redresare a companiei Metrorex. Am amânat această decizie şi am făcut tot ce a ţinut de mine să nu trebuiască să ajungem la această situaţie. Metrorex este subfinanţat. În condiţiile în care noi primim o subvenţie de aproximativ 800 de milioane pe an, necesitatea este mult mai mare. Dacă am fi avut aceste subvenţii din partea Guvernului, nu am fi ajuns în situaţia în care să trebuiască să creştem preţul la bilet. După cum ştiţi, de la ultima creştere până acum, preţul energiei a crescut cu aproximativ 160%. Deci, cumva, erau în imposibilitatea desfăşurării activităţii cei de la Metrorex. Repet: totul se putea rezolva cu subvenţia de la stat, dar subvenţiile de la stat nu au fost niciodată, nici anul trecut şi anul acesta cu atât mai mult, la nivelul nevoilor companiei”, a explicat Ciprian Şerban.