Fostul papă Benedict al XVI-lea recunoaște că a dat o declarație falsă în cadrul investigației privind abuzurile sexuale comise de preoți catolici din Germania asupra unor copii. Spune că a fost vorba de “o eroare de editare”

Fostul papă Benedict al XVI-lea recunoaște că a dat o declarație falsă în cadrul investigației privind abuzurile sexuale comise de preoți catolici din Germania asupra unor copii. Spune că a fost vorba de “o eroare de editare”

Acesta a recunoscut că a participat la o întâlnire în anul 1980 în cadrul căreia s-a discutat despre un preot abuziv. Susține că faptul că anterior a negat acest lucru este din cauza unei ”erori în editarea declarației sale”.

Fostul Papă Benedict al XVI-lea și-a cerut scuze pentru că a dat o declarație falsă în timpul unei anchete privind  abuzurile sexuale săvârșite de preoți catolici asupra unor copii în Germania, în perioada în care el era Arhiepiscop de München.

El susține că este vina unei ”erori în editarea declarației sale”

În comunicatul emis astăzi prin intermediul secretarului său privat,  Benedict al XVI-lea susține că eroarea ” nu a fost făcută cu rea intenție ”, ci a fost ” rezultatul unei erori în procesarea editorială a declarației sale ”.

Un raport independent privind cazurile de pedofilie ale unor preoți catolici îl acuza pe fostul papă, Benedict al XVI-lea, că a știut și a acoperit comiterea unor abuzuri sexuale săvârșite asupra unor copii, în perioada în care era Arhiepiscop de München (1977 – 1982).

Citeste si: Papa Francisc susține vaccinarea împotriva COVID-19 și denunță ,,informațiile nefondate"

Biserica Catolică se zguduie

Joseph Ratzinger a fost cardinal de München din 1977 până în 1982, ocupând apoi mai multe funcții în cadrul Vaticanului. Din 2005 și până în 2013, a devenit liderul Bisericii Catolice, sub numele Papa Benedict al XVI-lea.

În 2013 a demisionat subit, invocând motive de sănătate.

La vremea respectivă, abia ieșeau la suprafață primele informații privind abuzurile sexuale comise de unii preoți catolici. Ratzinger este singurul papă care a părăsit funcția prin demisie, în ultimii 600 de ani.

Citeste si: Calendar ortodox 6 ianuarie 2022. Sărbătoare mare pentru toți creștin-ortodocșii: Boboteaza 2022


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.

Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.

”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.

Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri