Frații Tate rămân în spatele gratiilor. Tribunalul București a decis soarta celor doi
Andrew și Tristan Tate vor afla în decursul zilei de marți, 21 februarie dacă vor fi cercetați în continuare în spatele gratiilor. Tribunalul București urmează să ia o decizie în cazul prelungirii mandatului de arest al celor doi frați milionari.
UPDATE. Frații Tate rămân în arest încă 30 de zile. Tribunalul București a decis, în ședința de marți, prelungirea cu încă 30 de zile a mandatelor de arestare pentru frații Tate și înlocuirea sentinței în cazul celor două inculpate Naghel Georgiana-Manuela si Radu Alexandra-Luana, care au primit arest la domiciliu.
Cobra și Tristan Tate au fost reţinuţi de procurorii DNA după ce în data de 29 decembrie 2022 au avut loc cinci percheziţii, în Capitală şi judeţul Ilfov, la locuinţele deţinute de ei, dar şi de cele două complice ale lor.
Mai apoi, la începutul lunii ianuarie, au avut loc alte 7 percheziţii în Bucureşti, Ilfov şi Prahova în dosarul în care cei doi frați controversați sunt cercetaţi.
Frații milionari sunt acuzați că foloseau metoda „lover boy” pentru a atrage fete care erau folosite în producția de filme pentru adulți
”În fapt, cele 4 persoane bănuite (doi cetăţeni britanici şi doi cetăţeni români) ar fi constituit un grup infracţional organizat, în scopul racolării, cazării şi exploatării, prin obligarea unor femei la crearea unor materiale cu conţinut pornografic, destinate difuzării contracost pe site-uri de profil. Din aceste activităţi, ar fi obţinut importante sume de bani. Persoanele vătămate ar fi fost recrutate de cetăţenii britanici prin inducere în eroare cu privire la intenţia de a întemeia o relaţie de căsătorie/concubinaj şi existenţa unor sentimente reale de iubire (metoda loverboy).
Acestea ar fi fost ulterior transportate şi adăpostite în imobile din judeţul Ilfov unde, prin exercitarea de acte de violenţă fizică şi constrângere psihică (prin intimidare, supraveghere constantă, controlul şi invocarea de pretinse datorii), ar fi fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării prin
Citește și: O presupusă victimă a fraților Tate, amenințată. Ce scrisoare a primit de la Andrew Tate
Şase persoane vătămate care au fost exploatate sexual de grupul infracţional organizat au fost identificate.
”Cu privire la infracţiunea de viol s-a reţinut că, în luna martie 2022, o persoană vătămată ar fi fost constrânsă, în două ocazii diferite, de o persoană prin exercitarea de violenţe fizice şi presiuni psihologice să întreţină relaţii sexuale. Au fost descoperite 11 autoturisme de lux, deţinute sau utilizate de persoanele bănuite. Cele 4 persoane bănuite au fost reţinute, ulterior fiind arestate preventiv”, a mai precizat sursa citată.
Citește și: Andrew și Tristan Tate, din nou la DIICOT. La audieri a ajuns și Bogdan Stancu, fost ofițer DGPI
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.