George Simion sare în apărarea avocatei Şoşoacă în scandalul măștii din Parlament

George Simion: „Sunt foarte mulţi oameni care au o problemă cu purtarea măştii, o problemă medicală. Doamna Şoşoacă are o problemă medicală şi are o adeverinţă în acest sens"

George Simion, co-președintele formațiunii politice AUR, reacționează după ce Senatul a cerut verificarea adeverinței medicale care îi permite senatoarei Diana Șoșoacă să nu poarte mască de protecție.

Întrebat dacă o va sancţiona pe Diana Şoşoacă în cazul în care, în urma verificărilor, se constată că adeverinţa medicală nu este bună, George Simion a spus că nu este cazul. „Nu cred că este cazul, dar o trimitem pe doamna avocat la un alt medic, dacă este cazul. Nu mă pricep la medicină, să vorbească experţii. Dacă un doctor a semnat acolo şi consideră de cuviinţă că nu trebuie să poarte doamna avocat mască, înseamnă că el este medic", a declarat liderul formațiunii AUR.

Potrivit acestuia, sunt păreri variate în rândul avocaţilor, jurnaliştilor şi în rândul medicilor pe acest subiect. "Să se exprime cei abilitaţi, eu doar ştiu că 85-93% dintre măştile de pe piaţă au fost declarate neconforme de Autoritatea pentru Protecţia Consumatorului. Ce pot sa fac eu este să mă asigur că această mască pe care o am eu este conformă şi nu îmi îngreunează respiraţia.

Acest virus care chinuie nu doar în România, ci şi întreaga planetă se răspândeşte peste tot şi trebuie oprit, nu trebuie ajutat să se răspândească”, a mai spus George Simion.

Citeste si: Noi reguli pentru zilele de Sărbătoare. Cum vor veni preoții la tine acasă

Senatul cere verificarea adeverinței Dianei Șoșoacă

Comisia pentru validare a Senatului a solicitat, luni, Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti (DSPMB) să verifice şi să răspundă „cu celeritate” cu privire la adeverinţa medicală a Dianei Şoşoacă, senator ales pe listele

AUR, prin care este exceptată de la purtarea măştii de protecţie.

„Sunt foarte mulţi oameni care au o problemă cu purtarea măştii, o problemă medicală. Doamna Şoşoacă are o problemă medicală şi are o adeverinţă în acest sens. Aşteptăm toate verificările. Eu am o mască şi am dat tuturor colegilor mei măşti similare făcute de un producător român. Important e să promovăm produsele româneşti şi să mai producem ceva în ţară”, a spus Simion, potrivit Agerpres.


Autor

Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.

A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.

Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri