Un interlop celebru a murit, într-un spital din Capitală, după ce a fost adus cu elicopterul

Dumitru Buricea

Dumitru Buricea a murit.

(Sursa foto: Arhivă)

Lumea interlopă este în doliu după decesul lui Dumitru Buricea. Liderul clanului a făcut AVC şi a murit pe un pat de spital din Bucureşti, unde fusese adus cu elicopterul.

Dumitru Buricea a fost liderul interlopilor din Brăilița. Românul a suferit un accident vascular,  apoi a fost transportat de urgență la o unitate medicală din București. Medicii au făcut tot ce au putut, însă nu i-au putut salva viața.

Citește și: Percheziții în București, într-un dosar în care un bărbat este suspectat că a înșelat mai multe persoane din județul Gorj

Interlopul avea 73 de ani și era cel mai influent lider al lumii interlope din Brăila. Buricea ar fi suferit, la începutul acestui an, un accident vascular cerebral, fiind, inițial, tratat la Spitalul Județean de Urgență, iar apoi transferat la o unitate spitalicească din Capitală cu un elicopter.

Individul mai suferise un AVC în anul 2022, însă starea sa de sănătate dădea semne de îmbunătățire.

Cine a fost Dumitru Buricea

Dumitru Buricea a fost cunoscut opiniei publice și prin prisma participării la Revoluția din 1989, acesta primind titlul de „luptător cu rol determinat” în evenimentele sângeroase de acum mai bine de trei decenii, arată romaniatv.net.

Citește și: VIDEO- Iubita interlopului Bebino, anchetată de DIICOT într-un dosar de trafic de persoane și proxenetism

Bărbatul a stăpânit cu „băieţii” lui zona Brăilița, impunându-se în lumea interlopă a Brăilei în anii ’90 – 2000, când rivaliza cu interlopi din vechea gardă, gen Titel Crăcănatu sau Nicu Țăranu.

Clanul Buricea era condus de Dumitrel Buricea și de fiul lui- Marian Buricea. Tânărul preluase ștafeta în ultima vreme, fiind personaj principal în multe dosare penale deschise de Poliție și Parchet.

Citește și: VIDEO- Polițiștii au reușit să-l prindă pe cel mai căutat șef al mafiei din Italia. Interlopul era căutat de trei decenii

La Brăila, și alți cunoscuţi interlopi locali sunt pe lista celor care au cerut şi obţinut statut de „luptător cu rol determinant” în Revoluţia din decembrie 89. Buricea şi Crăcănatu sunt două exemple în acest sens, ambii cunoştinţe vechi ale poliţiştilor brăileni, după ce ani la rând au fost implicati în atacuri la care au participat sau pe care le-au comandat.

Buricea va fi condus pe ultimul drum de nume grele din lumea interlopă. La înmormântarea liderului interlop sunt așteptați mulți reprezentanți clanurilor interlope din România, de la Corduneni la Nuțu Cămătaru.

Citește și: Ce are de gând să facă Florin Salam cu interlopul care a amenințat că se va filma în timp ce-i va agresa sexual fiica. Decizia în cazul lui Costeluș din Clejani


Editor web

„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.

„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"

Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.

Îți Recomandăm Și...

Recomandări video