Își făcea temele când s-a trezit că naște! O elevă de clasa a VIII-a a devenit mamă peste noapte! "Am simțit că se udă patul!"
La numai 14 ani, o elevă de clasa a VIII-a a trecut printr-o experiență grea. Tânără a devenit mamă deși era mult prea tânără pentru asta.
Rachel Smyth este din Statele Unite și când a intrat în travaliu era acasă și își făcea temele pentru a doua zi. "Am simțit că s-a udat patul și, după câteva ore, am devenit mamă", a declarat ea. Rachel știa că a rămas însărcinată și, deși s-a gândit de multe ori la avort, a decis să păstreze copilul.
De la această poveste au trecut 10 ani, iar Rachel este o mamă împlinită care a găsit abia acum curajul să vorbească deschis despre această experiență prin care a trecut. Ea a decis să facă asta pentru a le face pe tinerele mame să nu renunțe la copiii lor, lucru tot mai des întâlnit în Statele Unite în ultima perioadă.
"M-am trezit și am realizat că patul meu era ud.
Aveam ambii 14 ani. El era un pic cam rebel, dar nostim.
În acea noapte, m-am gândit că voi face avort, dar mă gândeam că nu voi mai putea trăi cu mine.
Când am născut, mă gândeam să renunț la școală, dar am trecut toate examenele și am decis să îmi continui studiile, cu ajutorul mamei. În unele nopți mă simțeam epuizată. Mă uitam la fața lui Kyle care plângea după lapte și mă întrebam dacă o să pot face față.
Să fii o mamă tânără a fost o luptă uriașă. Dar în timp ce viața ar putea fi total diferită de cum am zugrăvit-o, nu aș schimba nimic", a dezvăluit Rachel.