Creștinii prăznuiesc Izvorul Tămăduirii în data de 7 mai, această sărbătoare fiind destinată Maicii Domnului. În această zi, preoții săvârșesc Sfânta Liturghie, dar și sfințirea apei, adică aghiasma mică.
De Izvorul Tămăduirii, creștinii merg la biserică la Sfânta Liturghie şi totodată, participă la slujba de sfinţire a apei, Aghiasma Mică, pe care o consuma pe tot parcursul anului.
În tradiție se spune că, bolnavii care beau apă sfinţită din ziua Ivorului Tăămăduirii, dimineaţa, se vindecă
În această zi de sărbătoare se mai spune că, apele sunt mai zgomotoase și mai neliniștite.
În ziua de Izvorul Tămăduirii, credincioșii aruncă apă sfinţită peste vitele de povară, ca aceastea să rămână sănătoase. Tot azi, cu apă sfinţită de la biserică se stropesc și grădinile şi livezile, pentru a da roade.
Cei care muncesc în ziua de Izvorul Tămăduirii, cei care spală, calcă sau cos, nu vor avea spor tot anul.
La sărbătoarea Izvorul Tămăduirii este bine să rosteşti această rugăciune, destinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Fecioara Maria.
Citeste si: Izvorul Tămăduirii 2021, prima mare sărbătoare din calendarul ortodox după Paște. Tradiţii şi obiceiuri
Cea mai puternică rugăciune pe care să o rostești în ziua sărbătorii Izvorul Tămăduirii
„Preacurată, Preanevinovată, Preamilostivă, Prealăudată, pururea Fecioară Născătoare de Dumnezeu Marie, Izvor al Dumnezeieștii Tămăduiri, grabnic ascultătoare și eliberatoare, apărătoare nebiruită a creștinilor, mijlocitoare statornică către Făcătorul, nădejdea, acoperământul și ajutorul celor ce aleargă la tine și cer dumnezeiască ta înțelegere. Nimeni din cei ce au venit la ține nu a ieșit afară lepădat, curată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, ci, cerând harul, a primit darul cererilor celor de folos.
Și noi, păcătoșii și nevrednicii robii tăi, intrând cu nevrednicie în preacurata ta casă, în această sfântă mânăstire, alergăm către ține, scăparea noastră, apărătoarea noastră, nădejdea, acoperământul, ajutorul nostru, iar tu, ca Maica noastră duhovnicească, preaiubitoare și preamilostivă, asculți cererile noastre.
Maica noastră duhovniceașcă, izvorule al tămăduirilor, noi cei mici, cei păcatosi, cei nevrednici robi ai tăi și fii ai tăi duhovnicești, mădularele cuvântatoare ale turmei lui Hristos, ale acestei alese a Lui Biserici Ortodoxe, ca niște bolnavi și neputincioși, cu frică de a nu fi sfâșâați de lupii cei turbați, ca niște oameni cu puțină credință, neputând să ne împotrivim mâniei valurilor sălbatice ale ereticilor, scăpăm cu pocăință și cu lacrimi la ajutorul tău cel nebiruit și la Acoperământul Tău cel tare, AMIN”.
Citeste si: Rugăciune pentru iertarea păcatelor. Cum să te rogi pentru a nu mai simți povara unui păcat
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.
Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.
Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.
Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.
Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.