Klaus Iohannis, apel către Parlament: „ Azi e o zi tristă”

 Președintele Klaus Iohannis a susținut o conferință de presă la finalul vizitei de miercuri de la Institutul Cantacuzino.

R.B., I.C., miercuri 08 iulie 2020 , 12:49

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

UPDATE - La finalul vizitei, președintele a vorbit despre epidemie, spunând că este o zi tristă, făcând referire la numărul record înregistrat miercuri de noi cazuri de coronavirus pe teritoriul României.

„Trebuie să vorbim în acest context şi despre pandemie. Azi e o zi tristă. Avem număr record de persoane găsite pozitive cu noul coronavirus. Peste 550 de persoane detectate de ieri până azi. În primul rând, dragi români, suntem, iată, deja din martie, în plină epidemie, în plină pandemie şi pot să spun că până acum câteva săptămâni lucrurile au mers destul de bine. Am trecut prin starea de urgenţă, în care autorităţile au luat măsuri dure. E a doua lună deja că avem stare de alertă şi lucrurile vedem că nu au evoluat aşa cum ne-am dorit cu toţii. Însă, în acest context, revin la ce am mai spus de multe ori. Răspundere e partajată între autorităţi şi cetăţeni. Ar fi foarte păcat să dăm cu piciorul la rezultatele bune pe care le-am obţinut până acum. Masca, distanţa şi evident spălat pe mâini. Trebuie să fim foarte atenţi la ce ne spun unii şi alţii, fiindcă în această perioadă în loc să fim toţi de aceeaşi parte, politicienii să sprijine Guvernul, vedem că sunt politicieni care încearcă să exploateze electoral această pandemie. E o cale eronată”, a afirmat preşedintele.

El a solicitat Parlamentului să dezbată în regim de urgență legea privind carantina și izolarea.

„Solicit Parlamentul să ia în dezbatere, în regim de urgenţă, legea care clarifică carantina şi izolarea, pentru a reda autorităţilor acest insturment extrem de important în perioadă de pandemie. Nu e momentul să lăsăm garda jos. Împreună am parcurs relativ bine perioada de până acum. Haideţi să continuăm! Nu lăsaţi garda jos! E în joc viaţa voastră şi a celor dragi vouă. Aici nu vorbim de jocuri politice, aici vorbim de o boală care, din păcate, a rămas în societate. Virusul nu ţine cont de graniţe, de legi, de abordări pur administrative, dar noi avem cel mai important instrument ca să ne protejăm - conştiinţa noastră”, a argumentat preşedintele.


Vizita şefului statului la Institutul Cantacuzino va avea loc la ora 17,00. La finalul vizitei, preşedintele Klaus Iohannis va susţine o declaraţie de presă.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, miercuri, la Constanţa, că, în primele două-trei zile, au fost circa 550 de pacienţi cu coronavirus care au solicitat externarea, dar în ultimele zile numărul acestora a scăzut. ”În contextul în care nu există o legislaţie, aşteptăm de o săptămână jumătate să ne dea acele pârghii, acel confort medical în care să putem gestiona pe internare, pe izolare, pe carantină, persoane infectate sau persoane sănătoase care vin sau au fost în contact cu persoane infectate, până atunci noi trebuie să gestionăm medical acest moment”, a spus el.Tătaru a subliniat că trebuie respectate aceleaşi reguli de până acum, iar tinerii ”se pot distra în condiţiile şi în normele pe care le-am stabilit cu cei de la HoReCa”.

Citeste si: Victor Ponta crede că din 15 iulie intrăm din nou în starea de urgenţă. "Este tema principală în Parlament"

Întrebat cum sunt verificaţi cei care stau în izolare, Tătaru a spus: ”În acest moment regula este cea a medicului de familie care trebuie să ia legătura cu acest pacient, dar legal nu-l putem obliga în casă să facă această izolare. Recomandarea rămâne aceeaşi, măcar medical, epidemiologic...”

El a afirmat că există posibilitatea ca tinerii veniţi pe litoral să ducă virusul în alte judeţe.

Citeste si: Veste excelentă pentru sute de mii de români. Klaus Iohannis a semnat legea

”Există această posibilitate. Tot ceea ce înseamnă contact fizic prelungit, nepăstrarea unei distanţări fizice, pot face o transmitere. Simptomatologia într-o infecţie Covid începe din a doua până în a zecea zi. (...) Tinerii se pot distra în condiţiile şi în normele pe care le-am stabilit cu cei de la HoReCa. Am stabilit nişte norme de desfăşurare şi funcţionare atât a plajelor, teraselor, cât şi a hotelurilor”, a explicat Tătaru.

Întrebat când se deschid restaurantele, el a afirmat: ”Se discută această problemă, avem o comisie comună făcută de INSP, Ministerul Sănătăţii şi cei de la HoReCa, urmând ca în zilele următoare să avem final stabilie nişte norme. Dar în funcţie de evoluţia pe care o avem în acest moment la nivel naţional şi pe care o vom avea şi zilele următoare, stabilim dacă mai devreme sau pe 15 vom avea această relaxare”.

Citeste si: Coronavirus a lovit în familia lui Donald Trump! A fost testată pozitiv. Panică la Casa Albă.

Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si