Medicul care a făcut primul transplant de măduvă în România a murit legat de pat

medicul celebtru care a fost legat de patul de la ATI  Benedek Istvan

Medicul hematolog Benedek Istvan

Familia doctorului hematolog Benedek Istvan vine cu acuzaţii grave la adresa spitalului în care renumitul medic s-a stins, bolnav de COVID-19. Benedek se îmbolnăvise alături de alţi 10 medici de la secţia de hematologie din Târgu Mureş, pe care chiar el a înfiinţat-o.

Familia lui Benedek Istvan, primul medic din România care a făcut un transplant de măduvă la adulţi, acuză că acesta a fost legat de pat în spital, potrivit Adevarul.ro.

Într-o primă fază, el a fost internat la Spitalul Judeţean din Târgu Mureş, apoi a fost transferat la Institutul de Boli Cardiovasculare, unde a şi decedat.

Citeste si: Aproape 50.000 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore. Câți au primit vaccinul AstraZeneca

Medicul celebru, legat de pat la ATI în ultimele zile de viață

Fostul șef al Sectiei Clinice de Hematologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Mureș, profesor doctor Benedek Istvan, medicul care a efectuat primul transplant de măduvă la un bolnav adult în țară, in anul 2001, și a realizat numeroase premiere naționale în domeniul medical, a murit în septembrie 2020, dupa ce a contactat Covid-19.

Doctorul Benedek Imre, fratele celebrului medic hamatolog, susține acum că are dovezi filmate cu acesta în care ruga să fie dezlegat, dar fără ca personalul medical să îl asculte.

„În urma denunţului penal am primit foaia de observaţie care e plină cu evenimente groaznice care ne-au şocat. A fost legat un profesor universitar, de elevii pe care i-a pregătit, de sistemul din care făcea parte.

A dat telefon dimineaţa respectivă fiului lui, care tot doctor e, să vină că nu se simte bine, că toată noaptea a fost legat. A primit de la bolnav un film în care se vede clar că el se opune legării explicând că se simte bine, nu are nicio dorinţă ascunsă să facă rău cuiva şi avea faşă pe mâna de care era legat de pat“, a declarat, la Digi 24, profesorul doctor Benedek Imre.

Citeste si: Vlad Voiculescu: „Nimeni nu ar fi trebuit să fie vaccinat în afara...”

Reprezentanţii Spitalului Judeţean se apără şi spun că ar fi respectat toate protocoalele

„A fost două zile intubat în care a fost necesar ventilator mecanic, în care cu siguranţă a fost nevoie de contenţie”, a spus Mircea Stoian, şeful secţiei ATI Spitalul Judeţean din Târgu Mureş.

Întrebat de reporter dacă pacientul a fost legat fiindcă ar fi fost agitat, acesta a negat.

„Nu, nu era vorba de agitaţie, a fost contenţionat, nu l-a legat nimeni, a fost fixată o mână, avea pusă o arteră, nu poţi să monitorizezi invaziv un pacient care îşi mişcă mâinile şi în plus nu ar fi suportat ventilaţia”, a răspuns Stoian.

Scandalul de la Târgu Mureş este al treilea în care medicii sunt acuzaţi că leagă pacienţi COVID-19, care ulterior ar fi decedat şi din cauza lipsei de interes a doctorilor.

Recent, astfel de cazuri au fost şi la Sibiu şi Arad.


Autor

Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.

A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.

Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.

Îți Recomandăm Și...