Metoda incredibilă prin care o româncă a furat de la un om care a ajutat-o! Nimeni nu se aștepta la asta
O tânără româncă s-a prefăcut bolnavă ca să fure un Rolex: totul a fost surprins de camerele de luat vederi. Polițiștii au avut nevoie de patru luni pentru a o localiza, totul pentru a fi eliberată din închisoare cu 24 de ore înainte de a fi interogată.
O româncă s-a prefăcut că nu se simte bine pentru a reuși să fure de la încheietura unui bărbat care a vrut să o ajute, un ceas în valoare de mii de euro. După toate cele întâmplate, tânăra în vârstă de 32 de ani a rămas liberă.
În cazul româncei nu a existat nicio validare a arestului și nici interogatoriu. Avocații femeii în vârstă de 32 de ani au reușit să se întâlnească cu victima pentru a-i înmâna o despăgubire egală cu valoarea ceasului furat. Mai exact, este vorba de suma de șase mii de euro. Prin urmare, persoana vătămată și-a retras plângerea.
Iar potrivit reglementărilor în vigoare, fără plângere, infracțiunea de furt nu mai este penală.
Polițiștii au avut nevoie de patru luni pentru a o găsi pe româncă
Prin urmare, românca în vârstă de 32 de ani s-a întors în libertate cu 24 de ore înainte de a fi interogată de oamenii legii. Și nu contează că femeia a fost acuzată și de recidivă pentru aceeași infracțiune. Fapta fusese comisă în dauna unui cetățean italian din Peschiera. După ce a simulat o boală pentru a fi salvată de victimă, femeia a furat ceasul scump și a fugit cu mașina unui complice.
Citește și: VIDEO. Un oraș își pedepsește politicienii băgându-i într-o cușcă cu picioarele în râu
Oamenii legii au avut nevoie de patru luni pentru a o localiza pe românca în vârstă 32 de ani. Tocmai acest detaliu, împreună cu informațiile adunate prin ascultarea martorilor, analiza imaginilor și patru luni, după cum am menționat, de muncă a anchetatorilor, au fost cele care au declanșat închiderea femeii.
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.