Ministrul Economiei: Da, am pregătit măsuri care să vină în sprijinul celor afectaţi de criza coronavirusului

Ministrul Economiei Virgil Popescu anunţă că Guvernul a pregătit măsuri care să vină în sprijinul celor afectaţi de criza coronavirusului şi că, deşi autorităţile îşi doresc ca firmele să depună declaraţiile fiscale pe 25 martie, ”acestea nu păţesc nimic dacă nu o vor face”.

R.B., sâmbătă 21 martie 2020 , 20:37

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Ministerul Finanţelor transmitea sâmbătă dimineaţă, după publicarea în Monitorul Oficial a OUG pentru susţinerea mediului de afacero, că data de 25 martie pentru depunerea declaraţiilor fiscale a fost menţinută, pentru ă, în verea rambursării rapide a TVA, firmele trebuie să aibă situaţia la zi.

”Da, am pregătit măsuri care să vină în sprijinul celor afectaţi de criza coronavirusului. O parte din aceste măsuri vor putea fi accesate începând de săptămâna viitoare şi, alături de colegii din Guvern, vom pregăti şi alte măsuri”, anunţă pe Facebook ministrul Economiei, care face mai multe precizări.

Citeste si: Elveţia înăspreşte măsurile împotriva noului coronavirus, dar respinge orice izolare a populaţiei

Conform ministrului, nu vor avea nevoie de certificate de stare de urgenţă IMM-urile care vor accesa liniile de credit pentru investiţii şi capital de lucru, din pachetul pentru IMM. Este vorba despre fonduri garantate 90% şi cu dobândă subvenţionată 100%

”Deşi ne dorim ca firmele să depună declaraţiile fiscale pe 25 martie, acestea NU PĂŢESC NIMIC dacă nu o vor face”, scrie ministrul Economiei.

Citeste si: Secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, despre cele 59 de cazuri de coronavirus diagnosticate sâmbătă: Acest salt e un element de alarmă

Popescu afirmă că se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită prin poprire a creanţelor bugetare, cu excepţia executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală.

Citeste si: Mesaj RO-ALERT transmis tuturor românilor, pe telefon, în urmă cu puțin timp

”Pe durata stării de urgenţă, întreprinderile mici şi mijlocii, care şi-au întrerupt activitatea total sau parţial în baza deciziilor emise de autorităţile publice competente, potrivit legii, pe perioada stării de urgenţă decretate şi care deţin certificatul de situaţie de urgenţă emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, beneficiază de amânarea la plată pentru serviciile la utilităţi - electricitate, gaze naturale, apă, servicii de telefonie şi de interne, precum şi de amânarea la plată a chiriei pentru imobilul cu destinaţie sediu social şi de sedii secundare”, este o altă precizare a lui Virgil Popescu.

Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si