Ministrul Sportului, Ionuț Stroe, promite sportivilor teste ieftine și rapide pentru detectarea celor infectați cu noul coronavirus
Joi, în cadrul unei conferințe de presă, Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a declarat faptul că au fost certificate testele rapide și ieftine pentru detectarea cazurilor de infectare cu noul coronavirus, la fel de eficiente ca testele PCR, vor putea fi folosite în curând de federațiile sportive. Aceste teste, spune el, vor duce la deblocarea tuturor competițiilor sportive, inclusiv cele pentru copii şi juniori.
"Lurăm la modificarea ordinului care reglementează modul de testare a sportivilor. În România, de curând au fost certificate acele teste ieftine, rapide, care funcţionează în Uniunea Europeană, iar competiţiile româneşti şi sportivii români vor putea folosi aceste teste mult mai ieftine pentru competiţiile noastre interne. Eu ştiu că preţul lor este undeva la cinci euro. Chiar în aceste zile am modificat şi am trimis la Ministerul Sănătăţii noul ordin care practic dă posibilitatea sportului românesc să le folosească pe acestea ieftine şi la fel de eficiente.
Fanii nu vor mai avea acces pe stadioane și nu vor mai fi prezenți la competiții
Acesta a afirmat faptul că nu vor fi oprite competiţiile sportive, chiar dacă numărul de cazuri de infectare cu noul coronavirus creşte îngrijorător, însă accesul spectatorilor și a fanilor pe stadioane va fi interzis.
Citeste si: 5 beneficii pentru sănătate ale exercițiilor aerobice
Citeste si: Donald Trump a fost la un pas de a cumpăra echipa de fotbal la care joacă Ianis Hagi
Regulile de protecție sanitară trebuiesc respectate de către sportivi pentru a nu face posibilă creșterea numărului de cazuri COVID-19
"Nu vor fi blocaje în ceea ce priveşte competiţiile sportive. Lucrul la care ţin foarte mult este respectarea regulilor, pentru că dacă faci acest lucru ca sportiv şi ca entitate sportivă, club, riscul se diminuează foarte mult. Nu putem reduce totul la nivel de absurd, să nu avem niciun fel de infectare, dar dacă regulile se respectă, sănătatea sportivilor este protejată, numărul infectărilor ar fi foarte mic, pe cale de consecinţă am putea asigura continuitatea tuturor competiţiilor. Eu cred că ce avem în momentul de faţă, ca şi cadru legal descris pentru aceste competiţii, este suficient. (n.r.- despre spectatori) Deocamdată, am suspendat modul în care ne organizam pentru repornirea evenimentelor sportive cu spectatori, tocmai din cauza acestui număr foarte mare de infectări. Este factorul de care depindem în luarea unei decizii asupra momentului în care trebuie să revenim la evenimente cu spectatori pe stadioane. Mi-aş fi dorit să se întâmple în toamna acestui an, aş fi mers cu foarte mare încredere alături de FRF în organizarea meciurilor naţionalei, aici, la Bucureşti, cu spectatori, din păcate... Am asistat la un meci al unei echipe româneşti în cupele europene, cu spectatori, şi nu mi-a plăcut ceea ce am văzut acolo. Nu este suficient să porţi o mască şi să creezi asemenea aglomerări de mii şi mii de oameni care pe parcursul a două ore sunt împreună. Nimeni nu se joacă cu sănătatea publică în această ţară (n.r.- când vor reveni spectatorii pe arene?) Când vom avea o cifră diminuată sau când trendul va fi unul descendent", a mai spus Ionuț Stroe.