Monitorul preţurilor pentru carburanţi: Cum poţi verifica online preţurile la benzină şi motorină?

Miercuri, în mai multe oraşe din ţară s-au format cozi imense după ce în mediul online a apărut o informație falsă, care s-a răspândit rapid pe rețelele de socializare, care anunța că de la miezul nopţii prețul combustibililor va depăși 10 și chiar 11 lei pe litru.

Site-ul și aplicația mobilă „Monitorul prețurilor”, ambele administrate de Consiliul Concurenței, sunt variantele pe care românii le au pentru a verifica prețul la benzină sau la motorină.

Benzina standard are un preţ pe litru de 8,65 lei la MOL, 8,08 lei la OMV, 7,99 Petrom şi 7,43 Lukoil. Benzina premium costă 9,09 la MOL, 8,68 lei la OMV, 8,45 lei- Petrom şi 7,65 lei- Lukoil, potrivit datelor din Monitorul Preţurilor la Carburanţi, aplicaţie lansată de Consiliul Concurenţei.

Citeste si: VIDEO- În urma zvonurilor de aseară privind prețul combustibilului, oamenii au venit cu tomberoane, damigene și cisterne să își facă provizii de benzină

Litrul de motorină standard costă 9,12 lei- MOL, 8,24- OMV, 7,99- Petrom şi 7,98- Lukoil, iar cel de motorină premiul este 9,59- MOL, 8,78 lei- OMV, 8,35- Petrom şi 8,34 Lukoil.

„Monitorul prețurilor”, soluția pentru a afla prețul carburanților

Puteți verifica lista prețurilor din zona dumneavoastră pe site-ul Monitorul Preturilor.

Cei care vor să afle cât costă litrul de benzină sau la motorină la benzinăriile din orașul lor au la dispoziție aplicația mobilă „Monitorul prețurilor” sau site-ul, care aparțin Consiliului Concurenței.

După intrarea în aplicație, utilizatorul este întrebat dacă dorește să își activeze locația, pentru precizia căutării pe hartă. Apoi, se selectează categoria „Carburanți auto” și, în pasul următor, se alege tipul de benzină sau de motorină folosit.

Care sunt pașii pentru a afla prețul carburanților

Primul pas este selectarea categoriei „Carburanți auto”, urmat de alegerea benzinei folosite (standard sau premium), a motorinei (standard sau premium), GPL, ori încărcare electrică.

Citeste si: Ce se întâmplă cu facturile românilor la energie după 1 aprilie

Ultimul pas este afișarea pe hartă a celor mai apropiate benzinării de locația selectată, fiind afișat prețul la pompă pentru benzină și motorină la stațiile din apropiere.
Puteți verifica lista prețurilor din zona dumneavoastră pe site-ul Monitorul Preturilor.

Premierul a dispus controale amănunțite la toate benzinăriile din țară.

Cei care nu vor putea justifica clar de unde vine majorarea prețurilor vor fi sancționați

Citeste si: Klaus Iohannis a vorbit despre cozile de la benzinării: „O parte semnificativă a acestui război se poartă în zona ştirilor şi a informaţiilor false”

 


Autor

Este studentă în anul 3 la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. ”Pasiunea pentru jurnalism o am încă de mică, atunci când scriam în jurnale gânduri, idei și dorințe pe care le aveam. Pasiunea s-a menținut și peste ani, realizând că acest domeniu înseamnă multă cunoaștere. Diversitatea pe care o oferă jurnalismul mă face să mă regăsesc total, drept urmare am aplicat și pentru un job în domeniu”.

Îi place să descopăr mereu locuri noi și să cunoască oameni. Natura reprezintă pentru Alexandra locul în care se deconectează de fiecare data.

Cărțile de dezvoltare personală și psihologie au devenit o pasiune pentru ea: ”Părerea mea este că ne ajută în sfera autocunoașterii, cât și în relaționarea cu ceilalți”.

”Pe viitor sper să lucrez tot în presă și să ajung un jurnalist de success”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri