O femeie din Oradea s-a baricadat în mașină după ce polițiștii au vrut să o amendeze pentru că a parcat neregulamentar
Un incident banal în trafic s-a transformat într-o intervenție de toată pomina la Oradea. O șoferiță s-a baricadat în mașină timp de aproape patru ore în momentul în care polițiștii au vrut să o amendeze. Inclusiv un negociator profesionist a încercat să o convingă să iasă de bunăvoie, dar n-a fost chip. Într-un final, oamenii legii au intervenit în forță.
O şoferiţă prinsă de poliţişti că a parcat neregulamentar, blocând o bandă de circulaţie, s-a baricadat în autoturism şi a refuzat să mai iasă.
A fost chemat și un negociator
Incidentul a avut locul luni, pe bulevardul Dacia, din Oradea. Polițiștii au văzut mașina femeii parcată într-un loc interzis, și au vrut să-i dea o amendă.
În momentul în care autospeciala de Poliţie s-a apropiat de dubiţă, femeia s-a urcat la volan şi a blocat uşile.
Citeste si: Percheziții de amploare în România ale Parchetului European condus de Kovesi
Poliţiştii au încercat să-i explice femeii că nu i se întâmplă nimic, au întrebat-o dacă îi este teamă de amendă, însă ea a negat.
Citeste si: O femeie a aflat după 10 luni că soțul ei este, de fapt, tot femeie
În sprijin au fost chemați jandarmii, medicii, dar și un negociator de la Serviciul de Intervenții Speciale.
Femeia a fost internată la Psihiatrie
Femeia s-a baricadat în mașină și a fost necesară intervenția unui negociator, ce a dus muncă de lămurire cu ea mai bine de patru ore.
Potrivit Bihoreanul, oamenii legii au forţat uşa vehiculului, ca să o poată extrage pe femeie şi au fost obligaţi să o imobilizeze, pentru că aceasta a început să strige şi să opună rezistenţă.
Citeste si: Calendar ortodox 28 iunie 2022: Sărbătoare mare pentru români!
În cele din urmă, femeia a fost internată la Psihiatrie.
"A fost o situaţie dificilă, conducătoarea auto a refuzat orice colaborare cu poliţiştii de la faţa locului.
Citeste si: Căldura lovește România! Temperaturi extreme de peste 38 de grade
Poliţiştii au restricţionat circulaţia în zona în care s-a produs incidentul şi au dirijat traficul, pentru a evita un eventual ambuteiaj.
Materialul complet îl puteți urmări în cadrul jurnalului Știrile Kanal D de la ora 19:00.
A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, iar ulterior a obținut un master în comunicare digitală.
”Sunt o fire curioasă și dornică de a învăța tot timpul lucruri noi. Printre interesele mele se numără călătoriile, cititul și social media. Întotdeauna mi-a plăcut să scriu și să folosesc cuvintele pentru a transmite mai departe povești oamenilor. De asemenea, îmi place să fiu tot timpul informată, astfel că job-ul de redactor de știri a venit ca o potrivire perfecta”.
Îi place rapiditatea cu care circulă informația în mediul online și adrenalina pe care o oferă o știre de ultimă oră:
”Cred cu tărie că viitorul jurnalismului cuprinde și zona digital”.