This browser does not support the video element.
Accident tragic în Timiș. O fetiță de 10 ani a murit, iar șoferul, care ar fi unchiul ei, a fugit de la fața locului,
Un accident grav a avut loc în localitatea Gelu, din Timiș. O fată de 10 ani a murit, iar o altă fată, de 11 ani, a fost rănită și transportată la spital, după ce au fost lovite de o mașină în timp ce se aflau pe aceeași bicicletă, la marginea drumului.
O fetiță de 10 ani a murit într-un accident în Timiș, iar o altă copilă a fost rănită
După impact, șoferul a fugit de la fața locului, însă a fost găsit la scurt timp de polițiști. În urma testării cu aparatul etilotest, oamenii legii au stabilit că acesta consumase alcool, ar acesta ar fi chiar unchiul fetei care a murit. Bărbatul, în vârstă de 49 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili exact cum s-a produs accidentul. „La data de 27 iunie, în jurul orei 21:47, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Gelu.
Mesaj sfâșietor după moartea Dianei, fetița de 10 ani ucisă în accident
Pe rețelele sociale au început să apară numeroase mesaje de durere după moartea Dianei, fetița de 10 ani care și-a pierdut viața în accident. „Drum lin spre cer, Diana! Astăzi, cerul a mai primit un înger, iar noi am rămas cu sufletele îndurerate. Ai plecat mult prea devreme, la doar 10 ani, lăsând în urmă lacrimi și o durere pe care cuvintele nu o pot descrie. Diana, mi-ai fost elevă la limba sârbă și am avut bucuria să te văd și la dansuri. Îmi voi aminti mereu de chipul tău senin, de zâmbetul tău și de frumusețea cu care purtai costumul popular. Erai un copil bun, curat la suflet și plin de lumină. Nu te vom uita niciodată. Vei rămâne pentru totdeauna în inimile celor care te-au cunoscut și te-au iubit. Dumnezeu să te primească în Împărăția Sa și să le dăruiască părinților, familiei și tuturor celor care te plâng putere și mângâiere. Odihnește-te în pace, dragă Diana! Vei fi mereu în rugăciunile și în amintirea mea. Sincere condoleanțe familiei Dianei. Fie ca amintirea ei să rămână o binecuvântare pentru toți cei care au cunoscut-o.”