O mămică a 4 copii a dispărut misterios în urmă cu 6 luni. Poliția a făcut acum o descoperire macabră, iar familia nu înțelege ce s-a întâmplat

1 din 2 | Emily Strite, în vârstă de 34 de ani, moarte misterioasă în pădure

(Sursa foto: Facebook)

2 din 2 | Emily Strite, în vârstă de 34 de ani, moarte misterioasă în pădure

(Sursa foto: Facebook)

Emily Strite, în vârstă de 34 de ani, mămica a 4 copii, a dispărut misterios în urmă cu 6 luni, iar familia nu a avut niciun indiciu cu privire la ce s-a întâmplat cu ea. Din nefericire, poliția i-a descoperit trupul fără viață.

Poliția din Missouri, SUA, a găsit rămășițele femeii într-o zonă împădurită îndepărtată, abia la șase luni după ce aceasta a dispărut în mod misterios, potrivit NY Post.

Identitatea lui Emily Strite, în vârstă de 34 de ani, a fost confirmată prin amprentele stomatologice, după ce un localnic din Frissell Road a descoperit rămășițele osoase ale mamei într-o zonă împădurită.

Descoperirea macabră a fost făcut pe 28 septembrie, iar Emily era dată dispărută din 3 aprilie, potrivit biroului șerifului din comitatul Jefferson.

Autoritățile au spus că nu a fost stabilită nicio cauză a morții, iar ancheta cu privire la dispariția și moartea femeii este în desfășurare. Familia și prietenii lui Emily Strite caută disperați răspunsuri.

Emily Strite, în vârstă de 34 de ani, moarte misterioasă în pădure
(sursa foto: Facebook)

No ad for you

Unde a fost văzută ultima dată mămica de 34 de ani

Emily Strite – ai cărei prieteni spun că a ieșit dintr-o relație abuzivă cu tatăl celui mai mic copil al ei – a fost văzută ultima oară părăsind pe jos casa unei prietene în zona De Soto unde locuia, potrivit poliției.

Femeia a fost dată dispărută opt zile mai târziu de mama ei.

Charlyn McCalin și fiica ei au vorbit ultima dată la telefon în dimineața zilei de 12 aprilie, a informat NBC News.

Strite i-a spus mamei ei că urmează să-și viziteze cei trei copii din Illinois, unde locuiesc cu tatăl lor, dar nu a mai putut fi contactată ulterior.

„Am intrat în panică când m-a sunat pentru că nu făcuse niciodată asta înainte”, a povestit mama tinerei.

Poliția a spus că nu există până acum dovezi care să indice că a existat o crimă legată de moartea lui Strite, lăsând cazul fără suspecți sau persoane de interes, a raportat NBC.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri